flys

Toate lucrurile cu adevarat frumoase sunt inutile, îmi soptesti la ureche cu un zâmbet irezistibil, de unde stiu asta? Ma tem ca ti-as raspunde ca tot ce spui, tot ce faci e irezistibil, dar stii ca nu-i asta acum, am învatat în minute lungi de tacere sa asociez cuvinte cu imagini si gânduri amestecate haotic, stiu despre tine dar nu am o ordine fixa a lucrurilor, am uitat date si locuri si regasesc amanunte doar când scotocesc prin ce ma faci sa simt... mereu real, mereu prezent, niciodata-n amintire. Nu ma gândesc la tine pentru ca esti singurul pe care nu vreau sa-l patez cu imaginatie. Ca acum, vezi, când îmi place la nebunie cum lasi mimica sa îti continue ideea, ma faci sa râd si sa nu mai stiu ce spun, ma încurc si totusi stii ca nu am gresit niciodata, a existat mereu un acolo si acum potrivit pentru orice si am stiut sa adaptam lumea la situatii, niciodata situatiile la lume. Ma faci sa îti dau dreptate si sa nu ma gândesc de doua ori la asta, ma faci sa nu-mi mai dau drumul în avalansa de clipe ce se îndreapta spre nesfârsit, asa ne place sa vedem trecutul, ca pe o arhiva uriasa în care putem rasfoi capitole ce ne au protagonisti. Si când încep sa alunec ma prinzi pe partea cealalta si ma aduci usor înapoi unde eram, pentru ca nu îti place sa ma tii într-un loc, doar sa îmi arati directia, e directia spre care vreau sa merg chiar si atunci când ma întorc spre tine si te privesc întrebator, cu ochii mari, si ma saruti pe frunte fara vorbe. Sunt amuzanta atunci când tu stii cel mai bine? Nu ai râs niciodata totusi. Cu totii ne pierdem, dar tu esti colacul meu de salvare, asa cum as vrea sa fiu si eu pentru tine când plonjezi în apa limpede, tu spui ca îti place sa sari direct în cer dar eu vad cum cerul se tulbura atunci când ajungi mai departe de el. Nimic nu-i ceea ce pare cu tine caci totul capata nuante voalate, imprecise, si ma lasi sa ghicesc fara a-mi da indicii dar asigurându-mi linistea cu o îmbratisare. În rest, esti un vulcan imprevizibil de bucurie potolita, datatoare de cele mai frumoase sentimente pe care le-am cunoscut. Doar ca lava se întoarce singura la tine. Ma prinzi cu un singur deget si eu sunt gata sa te urmez, dar ma lasi libera de la primul pas, a fost doar o atentionare, o mica iluzie, un imbold greu de interpretat, te privesc cum te îndepartezi spre iesire în lumina orbitoare si din pricina asta nu te pot vedea, dar stiu ca te uiti exact la mine cum ma uit si eu spre tine înca... si când nu mai stiu daca sa continui, daca sa vin sau sa ramân sau sa ma întorc în drumul curentului ce ma va duce la nostalgie, rememorari si scenarii închipuite, chiar atunci, apari iar din spatele meu si ma îndemni spre usa de iesire... mi-ai gasit directia înca o data îmi vine sa îti spun, si ma întorc spre tine râzând. Ma izbesc de acelasi zâmbet irezistibil, de aceeasi privire adânca si de aceeasi senzatie de înfiorare când te apleci spre mine si îmi soptesti la ureche ca lucrurile inutile sunt cele cu adevarat frumoase...Am înteles acum, stiu, era inutil sa îmi arati pe unde e drumul, dupa ce m-as fi întors împotriva curentului si as fi ajuns înapoi la mine, te-as fi urmat... esti singurul nedemn de a fi eliberat vreodata, îmi vine sa îti spun, si ma întorc spre tine zâmbind.