Ma gandesc ca daca pentru fiecare cuvant cu greutate am resimti o durere interna, lucrurile ar fi mult mai simple. Sa te coste si sa platesti pentru a spune un lucru cu adevarat important, cu o semnificatie de care esti sigur. Sa fii fortat sa iti alegi cu grija cuvintele. Sa fii sigur ca merita durerea, sa fii sigur ca altmineri n-ai reusi sa te faci inteles. Clasa injuraturilor, a reprosurilor, acuzele, juramintele, enunturile emfatice, laudele, amenintarile, toate clasele de cuvinte care pot distorsiona sensul a ceea ce noi simtim cu adevarat, sensul din sufletul nostru, orice disimulare cat de mica a fiintei noastre sa stea sub amenintarea durerii fizice.

Cel mai tare ar trebui sa ne doara atunci cand spunem "te iubesc".

T.Chirila

Ţi se pare tragic să pierzi lucrul pe care îl preţuieşti cel mai mult.Dar să-l câştigi,e o senzaţie pe care nu ai cum să o uiţi.Anul acesta mi-am dorit dragoste,poate sunt prea pretenţioasă,nu s-a întâmplat.Acum realizez că atunci când inima ţi se frânge,trebuie să te lupţi ca naiba ca să te asiguri că încă eşti în viaţă.

Pentru că eşti.

Şi durerea pe care o simţi e viaţa.Confuzia,frica şi nesiguranţa?Sunt acolo ca să-ţi reamintească că undeva,e ceva mai bun,iar pentru lucrul acela merită să lupţi.
Sunt aproximativ 6,826,500,000 de oameni în lume.Unii sunt speriaţi sau nesiguri,unii spun minciuni ca să facă faţă celorlalţi.Alţi pur şi simplu nu acceptă adevărul,sunt buni,răi.Aproape 7 miliarde de suflete.Iar câteodată...îţi trebuie decât unu.

pe tine nu te asemăn nimănui şi nu te încadrez nicăieri.tu depăşeşti tiparul.

oamenii sunt bizari. Toti sunt egoisti, toti mint, toti injura, toti rad, toti plang, toti tipa, niciun om nu tace. Toate gesturile si modul in care vorbesc e ciudat, nu poti, nu ai cum sa ii spui cuiva ceva in fata, doar de dragul de a sti, fara ca acesta sa creada ceva despre tine. Nu poti sa ii zici unui angajat ca proiectul la care a lucrat luni intregi e inutil, nu poti sa ii zici unui prieten ca nu "ai chef de el", nu poti sa .. nu poti sa faci multe chestii, care acum nu imi vin in minte.
Oamenii... oamenii au fost creati cu prea multe idei in minte, toti sunt la fel, dar niciunul nu se aseamana cu altul. Fiecare are modul lui de a fi el, integrandu-se in masa de viata numita lume. Fiecare om are un pitic invizibil in cap numit ego, acesti pitici practica o forma de canibalism, consumandu-se intre ei cu prima ocazie. Multi oameni au capete mari pentru ca acolo locuiesc pitici grasi.

Oamenii sunt bizari. De ce?

Nici suferinta nu a fost putina, nici noptile in care ma sprijineam cu fruntea de cer rugandu-ma fierbinte sa il am langa mine, nici zilele in care ascultam obsesiv aceleasi viori plangand, nici diminetile in care amanam sa-mi deschid ochii pentru a il mai pastra o clipa langa mine. Nu au fost putine nici clipele care mi le rupeam din provizoriul meu dureros si i le daruiam lui, fara a cere, fara a astepte. Nu au fost putine nici trupurile, nici sufletele, nici buzele, nici degetele, nici ochii cu care il gadilam sufletul si trupul. Nu e putin nici dorul. Uneori am impresia ca daca nu as fi existat eu, nu ar fi existat nici dorul. Dorul, de fapt, e al meu. De cand nu mai exist mi-ai devenit barbat, tata, frate, fiu, sot si Dumnezeu. Am ascuns in tine tot ce eram eu.
Ma privesc in oglinda, si iti vad tie sufletul infierat pe sanul meu drept. Imi privesc pantecul si vad cicatricea buzelor tale pe el. Ma asez in genunchii si iti vad bratele incolacite in jurul soldurilor mele.
Te iubesc, oricine as fi fost eu...