De ce orice ai face nu e destul de bine?De ce fiecare cuvânt spus te face sa te gândesti daca chiar ai spus adevarul?Mintim atât de mult încât chiar începem sa credem ce spunem.
În fiecare zi trebuie sa zâmbim cel putin odata fortat,trebuie sa spunem cel putin o minciuna ca cineva sa nu sufere.Dar noi?Pentru noi cine e în stare sa minta,sa forteze un zâmbet?Pai cam nimeni,cred ca e o lege a "cursului vieti",omul ajuta,omul îsi pune sentimentele pe tava,omul sufera.
Azi,aceeasi chesti,aceeasi rutina,aceeasi ignoranta.Te simti atât de sec încât nici nu-ti mai vine sa traiesti.Tte uiti în jur:fericire.
Cum pot sa fie ei atât de fericiti si tu nu?adica ei chiar nu vad?Nu stiu câte lucruri nedrepte se întâmpla?Cum pot sa zâmbeasca?
Deja ti se face scârba când îi vezi,Ce fericiti se prefac sa fie,cum pot sa se comporte normal,ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat,ignoranta.
Deja îti e sila de filmele siropoase si de pozele din reviste.Deja a trecut prea mult timp,si tu ce?Tot singur,da, doar tu cu tine.E mai bine asa,o lume a ta,nimic real.Nu e real,daca e doare.
Lumea reala sufera,si tu încerci sa eviti asta,fugi de suferinta.
Doar tu si tine,tu cu visele tale.
Visele nu poate sa ti le ia nimeni,sunt ale tale,iau viata prin tine,traiesc prin tine,mor prin tine.
Ele nu pot sa te paraseasca sau sa-si faca bagajele si sa plece fara nici un motiv,nu te mint,nu te lasa la greu,nu mor.Poti sa traiesti,sa zâmbesti,sa fi ce vrei si cu cine vrei,
Poti sa simti.
traim când visam.