Cu respiratia intretaiata, stateam in genunchi langa perete, cu fruntea lipita de ea.

'E vina mea!'

Imi repetam intr-una, desi nu credeam in asta. De ce nu veneau lacrimile, regretul?Mi-as fi dorit sa-i fi taiat capul cu ceva, in momentul in care s-a asezat in genunchi in fata mea. Mi-as fi dorit sa-o omor, atunci, pe loc, doar ca sa nu aud tot ceea ce avea sa-mi spuna. Mi se facea greata de fiecare data cand vedeam cat de adanc infipte in sufletul ei sunt lucrurile pe care mi le spunea.

-Intelege, eu respir pentru tine. A spus, cu vocea sugrumata de suspine

-Sa nu indraznesti!Am urlat.

Am urlat ca un nebun, fara sa ma gandesc la ceea ce spuneam. De ce sa respire pentru mine? De ce sa planga pentru mine? Era o nebunie, gandindu-ma la faptul ca pe mine nu ma misca nici macar un pic dragostea aceasta fara margini pe care mi-o purta.

'Oare sunt o persoana rece?'

Gandul m-a izbit, ca desteptarea dintr-un somn adanc, dupa ce ti-a fost turnat un pahar de apa rece pe fata.

'Sunt o persoana rece daca nu ma impresioneaza faptul ca la picioarele mele, in genunchi, se afla un om care plange. Plange pentru mine, pentru ca ma iubeste atat de mult incat traieste, se bucura, zambeste doar pentru simplul fapt ca eu am baut un pahar cu apa. Sunt o persoana rece .O persoana rece careia nu-i e nici macar mila de ea, o persoana care nici macar nu vrea sa incerce sa-o iubeasca, sa-o faca fericita.

'-Si stiu ca nu vrei asta.. Tocmai de aceea, tot pentru ca te iubesc, nu ma vei mai vedea niciodata

A inchis usa in urma ei, lasandu-ma in urma, in acelas loc.Am fost atat de pierdut in gandurile mele, gandindu-ma numai la mine incat nu am prins nici macar fragmente din ceea ce mi-a zis. Sunt o persoana rece, o persoana fara sentimente. Am petrecut 4 ani gandindu-ma la persoanele din jurul meu, care mi se pareau nemiloase, cand eu am fost calaul.Paharul meu cu apa a fost ea. ...

Astazi am invatat cum poti sa respiri fara sa traiesti. Am invatat ca a iubi nu inseamna fericire, si compasiunea nu inseamna siguranta. Am invatat ca din cele mai frumoase vise te trezesti brusc si in urma lor ramane o pulbere innecacioasa presarata peste o spaima surda si apasatoare. Ramai cu un gust deosebit de amar iar zilele se transforma intr-un haos tacut. Am invatat cum un zambet poate sa doara mai rau decat o palma. Am invatat ca lacrimile nu sunt un semn de slabiciune. Am invatat ca nu te nasti cu ura sadita in suflet ci ti se face cunostinta cu ea. Astazi amintirile dor mai mult decat prezentul. Ma lovesc de indoieli. Ma apasa remuscari si intrebarea “dar daca…?”. Vin raspunsuri dubioase “desigur…poate ca…”. Astazi m-am pierdut intr-un vis. Si m-a trezit un suspin de copil speriat…era sufletul meu...Poate maine...

Există o expresie bine-cunoscută, făcută să placă, pentru că se vrea înţeleaptă: „Mai bine să laşi focului ceva decât să pierzi tot.” Ei bine, nu, şi pe bună dreptate: focul este cel care nu se stinge niciodată. Ai văzut pe stradă cupluri foarte vârstince, inseparabile, care se sprijină unul pe altul ca să poată merge? Asta înseamnă focul. Cu cât rămâne mai puţin din fiecare, cu atât rămâne mai mult din amândoi...

Niciodata

Foloseste-ma...oricum n-a mai ramas nimic din mine. Ia-mi sufletul naiv ca sa-ti stergi praful de pe inima.

Dezbraca-ma de principii si valori, doar ca sa te uiti la mine goala, sa razi si apoi sa inchizi usa in urma ta.

Fii egoist pana la capat! Nu provoca suferinta doar pe jumatate, doar stii cat urasc lucrurile mediocre.

Calca-mi demnitatea in picioare, umileste-ma pana la sange si apoi saruta-ma de noapte buna - va fi pentru ultima data.

Lasa-ma sa ma lovesc singura, pana cand o sa ma uit in oglinda si n-o sa mai stiu cine sunt. Stai, parca am facut asta deja...

Protejeaza-ma de la distanta, virtual sau pana cand ti se face somn - nevoia de tine este o simpla iluzie. M-ai imbracat in superficialitatea ta, iar eu nici macar n-am observat.

Cand oare am ajuns asa? Care a fost exact momentul in care am pierdut linia si am ajuns doar un obstacol in calea celor care pasesc pe drum? O piatra paradoxala - atat de grea, dar goala in interior.

Spune-mi, in ce se masoara maturitatea?

Care este pragul dintre dependenta si obsesie?

Minte-ma. Spune-mi ce vreau sa aud doar ca sa vin iar sa-ti cersesc povestile inapoi.
Nu ai nevoie de curaj, esti indeajuns de ipocrit...

Pastreaza adevarul undeva la mijloc, n-o sa stii niciodata cand ai sa ai nevoie de el. Ascunde-te in tine. Iti place viata pe care o traiesti, stiu.

Fa-ti un zid din scuze si victimizari, la granita dintre cele doua lumi in care ti-ai impartit existenta - buna si rea.
Sa nu-ti pese. Demonii tai vor avea grija sa-mi arate calea cea buna...si sa-mi violeze ingerii. Macar ei sa simta placere...

Scuipa-ma prin cuvinte...oricum sunt supraevaluate. Priveste-ma fara sa-mi spui la ce te gandesti, fa-ma sa cred ca ai o sansa si apoi spanzura-mi sperantele deasupra patului. Poate data viitoare chiar am sa invat ceva...

Foloseste-ma. Alege-ma. Lasa-ma sa te insel. Vreau sa-ti spun cum eu inca am incredere in tine pana cand invat sa urasc si pe altii, nu doar pe mine. Asa nu exist.

Esti un bun subiect pentru textele mele dramatice. O schita...doar atat. Nu vrei sa fii un roman? Si sa-mi sangereze degetele scriind la tine?

Ar fi prea mult sa te patez. Nu ne cunoastem asa de bine...poate cand stelele vor fi aliniate.

Imi pare rau ca nu ti-am satisfacut poftele. Poate asa as fi avut sansa sa-mi pierd definitiv sensul...

Te provoc sa ma distrugi, ca apoi sa ma visezi in culori de mov.

Citeste-ma printre aluzii si ironii. Sunt persoana dincolo de lumea din spatele aparentelor...iar tu, esti una dintre cele mai interesante persoane pe care le-am cunoscut vreodata.

Te sun un pic mai incolo,sau mai bine lasa.

Totul incepe cu o frustrare. Te simti incapabil. Ignar. Stupid. Ti-e lehamite de orice. Nu ai inspiratie. Vrei sa nu mai fii atat de prozaic.
Trivial
Si de aici se induce o stare de banalitate incomensurabila. Totul deine previzibil. Stii deja ce faci peste 5 zile, 2 luni, 1 an. Maine la ora cutare. Si viata prinde un iz de "mucigai". Devii un fel de Arghezi pentru care viata insasi e o temnita.

Fara cap si fara coada

Autor:Mihai Gainusa

Editura: Humanitas
Nr.pagini: 272








Mihai Gainusa scrie o cronica acida a inceputului de mileniu in Romania si cheama la rampa un manunchi de personaje dezaxate si ridicole. O face inventand situatii bufe si dialoguri reglate pe tonurile strazii. De la primarul chilipirgiu la vampa colagenata si de la patronul lovit de misticism la presedintele uzurpat de colegi, lumea in care traim - si care seamana uneori frapant cu o menajerie - defileaza prin fata noastra in hainele ei obisnuite: vocabular buruienos, gesturi smechere, complicitati interminabile si multa, foarte multa prostie.

Fara cap si fara coada poate fi considerat o panorama a panaramelor, dar si un manifest impotriva kitsch-ului care s-a mutat din tablouri in limbaj si din vitrine in suflete. Totusi, cine citeste carcoteala lui Gainusa n-are timp sa se amuze prea mult - din urma vine in pas accelerat tristetea. Caci e tot o mai mult sulf si tot mai putin aer curat in borcanul de plastic in care traim.

O comedie provocatoare, dar derutanta datorita simpaticelor deliruri cauzale de parcurs.

Deseori ma gasesc singura si doare..mi-efrig si mi-e dor,de cele mai multe ori mi-e dor.
Mi-e dor de tine...mie dor de clipele petrecute impreuna de momentele in care ma simteam a ta.
mi-e dor de fluturii din stomac atunci cand te vad,de fiorul rece pe care il simt de fiecare data cand ma saruti.
Am inceput toate astea dintr-o simpla joaca.Ne jucam mereu si parca din ce in ce mai mult.eram atrasi sa ne implicam intre-un joc serios dar ne lipsea curajul...asa ca am continuat sa ne jucam.Jocul s-a transformat curand intr-o rietenie stransa,o relatie bazata pe incredere si multe sentimente frumoase...chiar daca nemarturisite...pana intr-o zi cand lucrurile au luat cea mai neasteptata intorsatura.
Toate acele vise si sperante deveneau incet incet realitate,nevoia de a ma proteja de a-mi reda sperantele si increderea in mine.
Am invatat ca nu toti sunt la fel,m-ai invatat cele mai bune lectii ale vietii,mi-ai redat toate sperantele pierdute.

Si astefel visele incepeau a se transforma in realitate dar totusi nu imi dadusem seama daca inca visez sau am trecut de limita viselor.
Iar acum a inceput sa imi fie dor de realitatea aia realitatea mea.Mi-e dor de momentele in care ma rasfatam precum un copil un copil ce avea atata nevoie de tine,de dragoste.ma simteam un copil protejat era cel mai linistitor sentiment din lume.

Mi-ai dat cel mai frumos dar din lumea asta...mi-ai redat increderea in mine insami...mi-ai demonstrat ca daca pot vreau.
Iar acum iti simt lipsa din ce in ce mai mult si pser ca o sa te vad curand ...am nevoie de asta.

[scrierea nu imi apartine,pur si simplu mi-a placut foarte mult:)]

Tovarasilor

Spun acestea,
Sa te invat nu sa ma razbun,

Nu, nu e fi om,
Tocmai pentru ca are suflet bun,

Fiecare palma luata pe alta cai e data,
Fiecare palma data o iei de zece ori odata,

Toti gasesc un mod de a te folosi spontan,
De la an la an, tot mai multe pretentii
Toti sunt plini de bune intentii,
Nu pot sa inteleg, poti sa imi explici pana maine,
Cand ai impartit cu un frate un salam si un paine,
Cum e posibil ca acel cineva
Sa fie primul care iti tranteste in fata, usa

Invidie, ura, de multe ori prostie,
Astea-s coordonatele dintr-o tovarasie,
Stau si ma intreb plin de dezgust,
Daca nu vati vandut sufletul la diavol ,ca in Faust


multi prieteni, putine suflete, multe lacrimi, putine zambete
sunt curios cate trebuie sa trag cand tovarasii sunt primii care iti dau in capce ori odata.

You say one love, one life ....

Mi-e dor de mare. Imi place la mare ca esti curat tot timpul. Marea te spala.

-Si esti sarat, nu? Te spala si te sareaza.
-Tu ai fost vreodata la mare?
-Nu, da' am visat ca am fost. Intr-o zi mi-a intrat nisip in ochi si am plans toata ziua.
-Si cand ai intrat in apa, ti-a trecut.
-Mda, si am visat o casuta de paie pe plaja, in care o sa stau si iarna, si vara.
-Si mai e cineva in ea?
-Suntem numai noi doi. A, si marea.
-Pai si nu intra apa in casuta cand e furtuna?
-Nu. Cand e furtuna intram noi in apa si ne plimbam prin valuri
(vama veche-dragostea)

Am si un decalog aici.Eu l-am scris si tot eu l-am atarnat pe peretele salii de asteptare.CUM ridic ochii il vad.Si de fiecare data citesc una din cele zece porunci.De fiecare data una singura,ca sa ma conving s-o urmez.
Iata-le cum suna:

1. Sa astepti oricat!

2. Sa astepti orice!

3. Sa nu-ti amintesti in schimb,orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent!
4. Sa nu numeri zilele!

5. Sa nu uiti ca asteptarea e provizorie,chiar daca dureaza toata viata!

6. Repeta ca nu exista pustiu.Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim!

7. Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu.Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur!

8. Daca gandul asta te ajuta,nu evita sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic!

9. Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime!

10. Aminteste-ti ca paradisul a fost,aproape sigur,intr-o groata!





....paler...

Oamenii mai obosesc, stiati?
Obosesc sa afiseze acel zambet, surasul devine o schimonoseala chinuita, e intoxicat de ipocrizie sau doar rutina. Atunci fiinta inceteaza sa mai zambeasca de frica de a nu deveni doar un (alt) cadru trist din imaginea panoramica a vietii.

Unii zambesc ironic, dar de fapt sunt frustrati si le place sa-i faca pe ceilalti sa creada ca nu le mai incape genialitatea in piele. Altii zambesc sincer, au o aura angelica, dar sunt oarecum naivi. Insa ce au ei si nu au restul?
Multumirea de sine.

Mai sunt si zambetele cu subinteles, purtatoare a unor mesaje ermetice. Zambetul poate folosit drept arma: provocativ, seducator sau o pura chemare la razboi. Aici insa simbolistica lui este una decadenta.

Conectat fiind de centrii afectivi, e menit sa surprinda o senzatie.
Poate nu. Sunt miliarde de oameni ce zambesc diferit si au intentii dubioase. Nu vreau sa le stiu.
Eu zambesc des. Azi insa mi-am dat seama ca zambetul meu nu mai are ce sa ofere. Devenise un patetic reflex ce uneori evolueaza subit intr-o criza de ras. Centrii afectivi imi sunt injectati de cotidian. Il urasc, as vrea sa-i scot limba si sa ma stramb ca un copil de-o schioapa. As vrea sa pot.

Vreau sa ma duc in padure. E la 15 minute de mine, am sa iau o carte stupida, un roman siropos, tigari aromate si ceai verde. Vreau sa plec in alt oras, asta am sa fac, da da da. Am sa infig sulita spontaneitatii in chipurile schimonosite. Dar nu acum, mai am vreme.
Amu mi pre lene.

Doar astazi.

Azi am chef
- de tine -
Ia-mă în braţe
Până nu mă răzgândesc
Şi-mi iau jucăriile
- de iubire -
Şi plec.

Azi am chef
- de rime -
Dă-mi inspiraţie
Până nu mă răzgândesc
Şi-mi iau caietul
- mâzgâlit -
Şi plec.

Azi m-am pierdut
- de mine -
Dă-mi mâna
Şi regăseşte-mă
Până nu mă răzgândesc
Şi mă ascund
- în noapte -.

Azi promit
- să te ascult -
Începe să vorbeşti
Până nu mă răzgândesc
Şi-mi astup
- urechile -
Şi plec
- departe -.

Azi n-am să te urăsc
- mai mult -
Şi n-am să mă răzgândesc
- pentru prima oară -
Şi n-am să plec
- ca o nebună îndrăgostită -.
Azi îmi vei fi străin
- şi iubit -
Azi îţi voi fi şi eu iubită.
- promit - .

Mud

De pe marginea patului iti scriu tie caci foile caietului nu se indoiesc pe masa,

Aievea incerc sa iti explic ca exista doua parti ale oricarei povesti.

Prind sunete intre pereti de caramida si ma incalzesc cu ele.

Miroase a dimineata in camera 26.

Ai imbatranit.

Acum 10 ani erai doar calare pe un cal alb.

Mi'am dat seama ca tot ce imi doresc se materializeaza.

Imi mananc frustrarile fiindca stiu ca e o situatie imposibila.

Ash fuma un Malboro Rosu sa imi ard plamanii.

Am doua perne fiindca una esti tu.

Am doua personalitati fiindca una o modelez dupa cum ai vreau tu sa fie.

Am doar jumate de inima fiindca cealalta jumate tocmai ti'am modelato intr'o pedala dubla.

champagne damn shame what you gonna do when they drag ya name?

paler

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca,tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.Restul… depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie,altora s-a putea sa nu le pese.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viataCi pe CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute,dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca,ci cu ceea ce poti tu sa faci;

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor,ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva;

Am invatat ca oricum ai taia,orice lucru are doua fete;

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde,s-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi;

Am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie,Indiferent de consecinte;

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc,dar nu stiu s-o arate;

Am invatat ca atunci cand sunt suparat amDREPTUL sa fiu suparat,Dar nu am dreptul sa fiu si rau;

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta,iar asta e valabil si pentru iubirea adevarata.

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu,nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca, indiferent cat de bun iti este un prieten,oricum te va rani din cand in cand,iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii,cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti;

Am invatat ca, indifferent de cat de mult suferi,lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea,Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii;

Am invatat ca daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc Si nu faptele sale;

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru ,Si pot vedea ceva total diferit;

Am invatat ca, indiferent de consecinte,Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata;

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore,de catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat,cand te striga un prieten, vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul, ca si vorbitul,poate linisti durerile sufletesti;

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult Iti sunt luati prea repede…

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc sa pot sa fiu iubit."

Octavian Paler.

what if you...

'yes, for tonight, i'll lay here with you
but when the sun hits your eyes through your window
there'll be nothïng you can do'













'I wonder if you'd miss me when i'm gone'

Be good to me...

Cine esti?
Nu am curajul sa intind mana si sa-ti ating bratul rece cu doua degete.
Unde esti?
Nu am curajul sa deschid ochii si sa privesc intunericul gol si sumbru din jurul meu.

Te versi din pahar in pahar, din sticla in sticla si apoi din nou in bax.
Te arzi din tigara in tigara, din bricheta in tigara si apoi din nou in pachet.

Visezi?
Nu am curajul sa-ti deschid retina si sa citesc imaginile care se inlantuie una dupa alta, prost regizate, prost jucate si mai ales, prost visate.
Iubesti?
Nu am curajul sa-ti deschid inima si sa-i urmaresc liniiile, sentimente alergand grabit, din ventriculi in atrii si din atrii in creier, in maini, in unghii si in firele de par.
Dormi?
Nu am curajul sa deschid ochii.
Nu am curajul sa deschid ochii si sa intind mana.
Nu am curajul sa deschid ochii, sa intind mana si sa iti ating buzele cu buzele mele.
Nu am curajul decat sa stiu ca esti acolo si ca ai ochii inchisi, langa ochii mei inchisi. Nu am curajul decat sa te aud respirand, nu am curajul decat sa ascult aerul care iti iese din plamani.

Celula din celula, incerci sa-mi atingi visele cu degetele tale perfecte, fara pielite.
Celula cu celula, incerci sa ma aduci langa tine, ca un vis frumos.
Celula din celula, ma pierd spre drumul dintre noi si..Celula din celula nu vreau sa te privesc.
Celula din celula, vis din vis, tigara din tigara..

Cine esti?
Hai, viseaza!

Made by Edyy.

Ceva de invatat!

am invatat sa am rabdare, am invatat sa ascult, am invatat sa iert, am invatat sa fiu rea si sa nu-mi pese si am uitat ca am invatat sa fiu asa atunci cand a fost vorba de oameni care merita, am intalnit oameni in care am crezut, care m-au iubit, pe care i-am jignit,
pe care i-am iertat, pe care i-am uitat, am cunoscut oameni pe care i-am admirat, pe care i-am iubit, care mi-au schimbat viata,
am cunoscut oameni care m-au invatat ce stiu si carora le datorez o parte din ceea ce sunt acum, oameni care au gresit sau nu, care m-au urat, fata de care am gresit si care n-au aflat ca-mi pare rau, oameni pe care i-am vrut langa mine, oameni de la care am cerut si m-am asteptat la prea mult ...

trebuie sa invat ca unii oameni vin si pleaca, odata ce au terminat ce au avut de spus sau dupa ce-au dat ce-au avut de dat.. asa se intampla, e firesc, trebuie sa inteleg..

dar sunt si oameni care raman! :)

De câte ori nu ai căzut, și de câte ori nu te-ai simțit zdrobit de durere? De câte ori nu ai fost înșelat, amăgit, descurajat? Şi de câte ori a fost cineva cu adevărat lângă tine?

Când te-ai ridicat de jos ai descoperit că ai avut puterea să o faci, ai avut tăria să ridici privirea către cer și să îți faci avânt. Când ţi-ai legat singur rănile ai descoperit că poţi fi atent, grijuliu, un bun samaritean. Când ai uitat de trecut, de pelinul din pahar sau ai iertat, ai descoperit că eşti un consiler bun, că ai voinţă și nimeni nu iubeşte ca tine. O călătorie către tine, tu - călător și destinație!
Nu-ţi fie teamă, cu cât vântul e mai rece și mai puternic, cu atât ai ajuns mai sus.

Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înșine. Călătorie ce o facem în singurătate.*

re-opened ...

Azi a realizat ce oameni cretini o inconjoara.

A reusit sa piarda niste lucruri importante, dar nu ii pasa.

Iris, spre deosebire de mine a invatat sa nu ii mai pese de nimicuri.

Nu s-a enervat nici atunci cand si-a pierdut good-luck-charm-ul de la bunica sa.

Nici macar atunci cand i-a fost furata mintea si inima. Nu, Iris nu se supara.

Iris in schimb nu iarta.

Azi am simtit cum ma izbeste dorul de ea, de cand a plecat.

A plecat si a luat de la mine tot ce aveam bun.

Mi-a luat speranta, visele si zambetul.

Dar totusi ma bucur. Stiu ca acum e la ea, undeva in siguranta, la cineva care stiu ca va avea grija ca zambetul sa nu se crape, visele sa nu zboare iar speranta sa nu se evapore asemenea continutului unui pahar cu apa intr-o zi de august.

Mi-e dor sa o simt alaturi de mine in serile calde cand ascultam impreuna muzica sau cand ii povesteam ce am visat in seara de dinainte. Imi sufla pe gene somn si ma lasa sa adorm mototolindu-mi perna.

Ea e mereu opusul meu, e calma, pe cand eu sunt colerica, e optimista si vede tot ce e mai bun in oameni pe cand eu am incetat sa fac asta acum ceva timp. Ea mi-a promis inainte sa plece ca va reveni pentru a ma invata sa sper din nou. Si sunt sigura ca o va face.

Am incredere in ea.

PeSe: O sa oscilez intre prezentarile persoanelor dragi si povestile cu Iris, numai pentru a va baga in ceata.

Timpul trece la fel de usor.. repede si pe nesimtite.... Nu mai sunt confuza. Nu mai sunt suparata pe tine sau pe mine. Parca totul sta pe loc. Nu inaintez, nu regresez. Nu pot sa plec. Nu pot sa raman. Ma trezesc dimineata si nu pot sa-mi dau seama de ce e totul atat de real? Unde am fost pana acum de nu vedeam peretii de care m-am lovit de atatea ori... ....perna in care de-atatea ori mi-am alungat lacrimi....

De ce e atat de multa liniste pe strada? ....in schimbul a ceea ce-am pierdut, am primit inapoi ceea ce credeam ca pierdusem de mult prea mult timp....si sper sa ramana asa.

Lant din doua zale

Bratele mele, ca si aripile ingerilor,

Incep undeva intre umeri:
De la vertebra cervicala numeri
Una, doua, trei alte vertebre
Si de-acolo pornesc, ca doua orbite
Ale unor planete necunoscute,
Inchid inima In universul lor
Si pe tine cu freamatul coastelor,
Freamat de toamna tarzie,
De iubire batranicioasa, veche.

Suntem, iti place sa spui, un lant din doua zale:
Bratele mele, inchise si bratele tale.
Mie imi place sa spun
Ca doi oameni cuminti fac un nebun
Cu privirea dementa, vie,
Intors mult inainte, in copilarie.

Adevarul nu poate fi insa prea departe
Si n-as ajunge la marginile graiului
Daca Pamantul, prins cu doua zale
N-ar fi decat breloc
la cheile Raiului.

A fine frenzy - Almost Lover
Asculta mai multe audio Muzica

Printre flori

Poate rau te cat, te cat
Poate lumea m-a mintit
Unde esti, iubïrea mea?






Nu fi ca toti
Arata ce poti
Misca-i pe toti
Nu fi ca totï



Geniale melodii!

Nu toată lumea e capabilă să stea în mlaştină până la gât şi să surâdă. Unii nu se pot abţine să nu dea din mâini, încercând să iasă, chiar dacă astfel se scufundă cu totul.
(Octavian Paler)



Soarele a rasarit de ceva timp. Fragmente de lumina se frang pe chipul ei. Respira greu si caldura o apasa pe tample. Ce a mai ramas de negat? Toate aceste vieti pe care a incercat sa le traiasca au avut acelasi final sec. Variante improbabile de fericire au ramas pierdute in urma prafuita a timpului. S-a saturat de minciuni si reprosuri. Sta inca intinsa pe cearsaful rece cu motive florare pale.
E impregnat de o mireasma ciudat de familiara. Poate e doar senzatia de serenitate. Nu poate insemna decat cadere. Si strange instinctiv perna la pieptul sau. Ar vrea sa simta iar confortul unui cuvant de alinare de care se poate sprijini in voie. Cine ii poate spune ca lumina inseamna zi, iar luna prevesteste noaptea? Cui i-ar mai pasa sa ii explice ca focul ingheata la temperaturile sufletului lipsit de speranta, ca cerul canta un vals suspendat cu ingerii cazuti, ca lacrimile pateaza cu cerneala violet vorba cea mai pura, si ca apa picura tacere pe buzele pasiunii.
Cata greutate au ideile si framantarile. Insa acum nimic din toate acestea nu mai conteaza. Mana lui blanda le-a inlaturat treptat lasand in urma un calm satios . Pe coltul buzelor i s-a cuibarit un zambet bizar. Persista precum parfumul dulceag de fructe mult prea coapte.

De ce orice ai face nu e destul de bine?De ce fiecare cuvânt spus te face sa te gândesti daca chiar ai spus adevarul?Mintim atât de mult încât chiar începem sa credem ce spunem.
În fiecare zi trebuie sa zâmbim cel putin odata fortat,trebuie sa spunem cel putin o minciuna ca cineva sa nu sufere.Dar noi?Pentru noi cine e în stare sa minta,sa forteze un zâmbet?Pai cam nimeni,cred ca e o lege a "cursului vieti",omul ajuta,omul îsi pune sentimentele pe tava,omul sufera.
Azi,aceeasi chesti,aceeasi rutina,aceeasi ignoranta.Te simti atât de sec încât nici nu-ti mai vine sa traiesti.Tte uiti în jur:fericire.
Cum pot sa fie ei atât de fericiti si tu nu?adica ei chiar nu vad?Nu stiu câte lucruri nedrepte se întâmpla?Cum pot sa zâmbeasca?
Deja ti se face scârba când îi vezi,Ce fericiti se prefac sa fie,cum pot sa se comporte normal,ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat,ignoranta.
Deja îti e sila de filmele siropoase si de pozele din reviste.Deja a trecut prea mult timp,si tu ce?Tot singur,da, doar tu cu tine.E mai bine asa,o lume a ta,nimic real.Nu e real,daca e doare.
Lumea reala sufera,si tu încerci sa eviti asta,fugi de suferinta.
Doar tu si tine,tu cu visele tale.
Visele nu poate sa ti le ia nimeni,sunt ale tale,iau viata prin tine,traiesc prin tine,mor prin tine.
Ele nu pot sa te paraseasca sau sa-si faca bagajele si sa plece fara nici un motiv,nu te mint,nu te lasa la greu,nu mor.Poti sa traiesti,sa zâmbesti,sa fi ce vrei si cu cine vrei,
Poti sa simti.
traim când visam.

Vescan ultima ploaie

as vrea sa fiu prima ta tigara, dimineata,pe care o fumezi, lacomîn timp ce eu dorm
sau poate chiar ultimaatunci când nu mai aibani(s-au dus toti pe alte pachete)
dar cel mai multmi-ar placea sa fiua unsprezeceacea pe care o savurezilinistitîn orice moment al zileiîntins pe spate,expirându-ma usurat
de fapt,dac-as sta pe gândurias putea fi orice tigara din pachetsau fiecare, pe rând,pentru ca tunu mai fumezi

imi place:)

Si cu prieteni astia!

Cred ca prietenia este una din mangaierile vietii.Ceva necesar.

Ceva care te ajuta sa treci peste problemele vietii .Poti sa distrugi o prietenie intr-o secunda.O poti sfarama pentru totdeauna.Si poate ramane pierduta pe vecie.Aici intervine dezamagirea.Mai devreme sau mai tarziu,un prieten tot te dezamageste.Poate cand te astepti mai putin..poate cand crezi ca totul este perfect.Sau poti vedea asta.

Poti simti ca ceva s-a rupt si continua sa se rupa pana cand totul devine un mare nimic.Unii fac asta cu intentie,altii pur si simplu nu-si dau seama.Dar sa ne intelegem!Prietenii sunt prieteni!Prietenii sunt cei care iti dau libertatea totala de a fi tu insuti.Car te ajuta sa treci peste orice .

Problemele tale,sunt si ale lui.

Este mereu acolo pentru tine si niciodata nu s-a gandit sa te paraseasca.Ai fi in stare sa mori pentru un prieten.Ai fi in stare sa mori pentru orice persoana apropiata.Pentru ca stii ca n-ai putea suporta ideea ca nu mai e cu tine.Ca nu ii mai poti vedea niciodata zambetul..ca nu o mai poti imbratisa..chiar daca va trai mereu in sufletul tau.Sunt multe cai prin care poti castiga un prieten.Un prieten este acela care vine atunci cand toti ceilalti pleaca.

Este cel la care probabil niciodata nu te-ai gandit ca-i pasa atat de mult.Un prieten poate fi mai mult decat un frate.Pentru ca si un frate te poate trada.Chiar daca sangele apa nu se face..niciodata nu stii in cine ai avut incredere.Si cateodata..chiar nu vrei sa afli!Imi pare rau daca v-am gresit.Imi pare rau ca sunt asa.

Poate ca unii nu ma vad exact asa cum sunt..nu poate..sigur asa e!

Imi pare rau daca am dezamagit!

Imi pare rau daca am sufocat!

Si..imi pare rau ca mi-a pasat atat de mult de tine fara sa-mi dau seama cine esti tu defapt.

Mi-ai marturisit ca atunci cand ploua noi simtim defapt lacrimile oamenilor care plang zi de zi pentru noi.

Visai în case diferite de fiecare dată. Visele tale se pictau pe zidurile clădirilor în care tu intrai si faceai dragoste.
Trupul tau de lapte imi sfârşeşte in fiecare noapte toată dragostea de care sunt in stare
Nu eşti tu cumva cea care aşează stelele in fiecare seara pe cer in aşa fel încât oamenii sa le priveasca cu nedumerire?
Când îmi ţi pleoapele in mâini e ca şi cum aş putea vedea prin palmele tale.
Vroiai să-mi ascunzi pleoapele undeva departe de ochii mei, eu mă descurcam şi fără ele. mergeam pe stradă cu tot felul de obiecte prin ochi şi mie îmi plăcea asta foarte mult
Am o relaţie specială cu patofii tai. Atârnând peste tot , privirile mele ajungeau sa-ti poarte lenjeria destul de intimă, frustrările mele iţi incercau pantofii in oglinda, fricile mele îţi probau paltoanele, iar sufletului meu îi erau pantalonii tăi prea strâmţi.
Desculti ne visam unul pe celalalt intr-o stare totala de indiferenta si tie iti venea uneori sa te ridici efectiv din pat sa mai visezi si pe balcon putin, la aer curat pentru ca asa e mai bine si mai sanatos. Mie imi place sa visez in inauntru, nu vreau ca si cei din jur sa aiba parte de visele mele.
Consider ca ii protejez cumva de rau.
Nu tu.
Tu esti imuna iubito.
Pe tine nu te afecteaza niciodata nimic pentru ca tu niciodata nu esti treaza.
Esti intr-o visare continua si frumoasa pentru ca asa sade bine unei femei superbe ca tine

din nou oamenii....

Unde naiba va grabiti asa?Marea de oameni se scurge agitata pe langa mine zi de zi. Uneori imi pare ca sunt jenant de calma in comparatie cu iuresul in care se implica toti, un iures numit viata. Eu stagnez.

Te legi prea mult de unele secvente. Da-le drumul sa plece si ai sa vezi, te vei elibera.Eh, ce sa spun!E adevarat, sunt omul care pune accent pe aproape fiecare moment, pentru ca ele sunt caramizile din care imi construiesc intregul, ori acel intreg ma defineste. Momentele sunt oaze. Dar nu intotdeauna de bine. Cele de bine sunt motivata si inteleasa ca le intarzii trecerea, ca vreau sa le simt mai mult, sa ma hranesc o secunda mai mult din esenta lor. Dar cand ma opresc asupra momentelor care m-au ingenunchiat, mi-au innegrit cerul, atunci sunt certata. Sar toti ca arsi, devenind peste noapte mari invatati, mari cititori al caror subiect de studiu au impresia ca sunt eu. Si reprosul lor il urasc. Ma uit la ei si nu-i inteleg. Ce vreti de la mine? Cum credeti ca imi puteti voi tria sentimentele? Nu voi sunteti cei care ma definesc. Sunteti atat de straini desi imi stati aproape.Ma ridic. Ca sa le fac voia, ca sa taca.

Dar raman cu ‘ura’ indreptata asupra tonului lor de dupa.

Un ton de invingator, de genul : ce ti-am spus eu. cih…

Si ii iert. Pentru ca in spatele mastilor atotstiutoare pe care le poarta cu fala, sta un graunte de sentiment de bine, la indemnul caruia au simtit ca nu ma vor zacand pe jos ci in picioare, alaturi de ei. Motivele pot fi pure, de afectiune indreptata catre umila-mi persoana sau pot fi de mandrie ranita, pentru ca, intr-un anume anturaj, ii reprezint, fac parte dintre ei, ori cazand, afectez o intreaga ‘echipa’.Dar nu m-au intrebat niciodata daca vreau sa ‘joc’ in echipa. Imi plac oamenii si ii iubesc, dar in ceea ce simt sunt solitara.

Oamenii.

De ce iubim barbatii?

...de ce ii iubim?

Ii iubim pentru ca ne iubesc si ei. Ii iubim pentru ca au bratele lungi si puterncie si ne pot tine in brate. Ii iubim pentru ca ne spun mereu ca suntem frumoase, desi aratam groaznic. Ii iubim pentru ca atunci cand suntem morocanoase ne fac sa radem. Ii iubim pentru ca in lipsa lor suntem morocanoase. Ii iubim pentru ca ne saruta dulce. Ii iubim pentru ca se uita mereu la noi si se intreaba ce o fi in mintea noastra. Ii iubim pentru ca atunci cand vorbim cu ei spun "Cum zici tu." sau "Unde vrei tu", desi frazele astea ne scot din minti :) Ii iubim pentru ca ne ridica si ne invart pana nu ne mai tinem pe picioare, nici noi, nici ei. Ii iubim pentru ca alaturi de ei ne simtim in al noualea cer. Ii iubim pentru ca ne mangaie tandru si ni se face pielea de gaina. Ii iubim pentru ca ne saruta pe gat. Ii iubim pentru ca nu stim niciodata ce e in gandul lor si ce vor sa faca. Iubim cadourile de la ei. Iubim florile de la ei, care sunt superbe. Ii iubim pentru ca ne spun "Esti cea mai frumoasa". Ii iubim pentru ca ne spun ca ne adora. Ii iubim pentru ca sunt gelosi. Ii iubim pentru privirea calda si zambetul de copil. Ii iubim pentru sufletul frumos din ei. Ii iubim pentru ca se uita la filme romantice impreuna cu noi si ne tin strans atunci cand plangem la ele. Ii iubim pentru ca ne saruta pe frunte inainte de culcare. Ii iubim pentru ca ne saruta in ploaie. Ii iubim pentru ca ne tin strans de mana. Ii iubim pentru ca se gandesc mereu la noi. Ii iubim pentru ca se joaca cu parul nostru. Ii iubim pentru ca sunt curiosi. Ii iubim pentru ca danseaza cu noi chiar daca nu e muzica. Ii iubim pentru ca ne gadila. Ii iubim pentru ca dupa ce ne supara isi cer scuze si ne saruta mai bine ca oricand.

Ii iubim pentru ca sunt EI :)

Nu stiu cum e, dar stiu ca oamenii nu stiu sa se pastreze unul pe altul. Nu stiu cum e, dar stiu ca ar trebui sa avem mai multa grija unul de altul. Nu stiu cum e, dar stiu ca mi-e teama.Nu stiu de ce, dar nu cred ca se poate pierde totul de pe o zi pe alta. Nu stiu de ce, dar cred ca suntem suficient de umani sa nu ne mai ranim unul pe altul. Nu stiu de ce, dar cred ca o iubire sau o prietenie puternica poate trece orice hop. Nu stiu de ce, dar cred ca uneori motivul e nepasarea.

P.s.: Iubiti-va mult si ganditi-va de doua ori inainte de a incepe o lupta gen "care pe care raneste mai mult" cu cei dragi. O vorba buna va avea un efect mai bun intotdeauna.

Post despre ploaie

Nu-mi amintesc primea mea intalnire cu ploaia,Cred ca nu mi-a placuy prea tare atingerea ei rece si maruntita.
Inveti sa iubesti ploaia asa cum inveti sa iubesti vinul:mai intai te strambi ca sa pari diferit si cu riscul de a nu-ti face cunoscute gusturile.Ca orice iubire adevrata ea necesita inventivitate,chibzuinta si o anumita experienta de viata.
Cu toate astea ,nu putem spune ca vinul si ploaia actioneaza la fel aspura psihicului.ebrietatea cauzata de vin nu are nevoie sa fi invatata.
Betia ploii li se ofera numai celor care o aleg.

***

Spunem:ploaia cade.si nimeni nu vede nenorocirea din spatele acestei banale constatari.
este accident sau sinucidere? nu vom stii niciodata.In orice caz ploiaia nu se va mai inalta,a alunecat in prapastie de la mare inaltime,numai poate fi salvata.
Tot ce putem face e sa fim acoolo ca sa cada peste noi,pe pielea noastra moale,mai bine decat pe pamant.
Intind mainile,ridic privirea si o primesc.
Imi moare in brate,pe piept,pe fata.ii strang in brate cadavrul si o sarut ptr ultima oara.

Al meu,a ta

Te impanzeste pana-n cele mai ascunse cotloane ale gandului si imprastie intuneric.Respira ganduri incurcate,se hraneste cu indoieli si de obicei se tolaneste in tine cand esti vulnerabil.Se agata de tine si se lipeste iremediabil daca esti slab de inger.Te prinde in cele mai sensibile momente si se muleaza cu fioru-i rece pe corpul sufletului,raspandind teama,intuneric,tristete.

**Si pe mine cine ma mai salvează?**

Al meu,a ta.

cantec de dor

"Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrautâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreieratnopţile.
Sau poate copilăria ta care a muritundeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnicişi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de dragşi de blândeţe
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam."


Nichita Stănescu- Cântec de dor



http://www.youtube.com/watch?v=69N98DrUwj8

Just another night

She wakes up cold
Reaching for his arms
But there’s no one there

She stands up straight
And takes some air
It’s just another bad day

Oh tonight
Is just another night
In just another lïfe


Fiindca imi place foarte mult.

waitin'

Întotdeauna am avut nevoie de un zid să mă sprijin,iar când n-a fost, am intrat în panică,aşa că am început să-mi construiesc proprile ziduri,pe care nimeni să nu le poată sparge.Dar se pare că nu prea mă pricep la construcţi,nici măcar la zidărie.S-au prăguşit imediat,fără să facă un sunet măcar.Din nou am rămas singură şi neajutorată,încercând să le reconstruiesc,să lipesc bucăţile rămase,dar în zadar.Parcă nu mai vor să stea,temelia e şubredă şi deşi sunt atentă la detali,tot sfârşesc sfărâmându-se.Dacă încerc să fiu atât de atentă la amănunte,nu risc oare să pierd esenţialul?Acum ştiu,nu se poate lua nimic de la capăt,mergem decât înainte, doar asupra viitorului putem interveniMereu am contat pe ţinte false şi entuziasme naive,încercând să-mi retrăiesc trecutul,amânând, spunând mereu "mai târziu", dar cu timpul "mai târziu" a devenit "prea târziu",iar lumea are prostul obicei de a nu te lăsa să uiţi exact ceea ce vrei să îngropi.Octavian Paler zicea că noi,oamenii, suntem ca un cântec,iar un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi şi muzică te îmbată, îţi dai seamă că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit.
Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere.
Când tăcerea e mai puternică decât muzica.Am un dar neobişnuit să dau cu piciorul la o parte pe oamenii care chair merită,şi de-ai accepta pe cei care nu.Până la sfârşitul zilei ajungând să-i dezamăgesc,în timp ce alţii mă dezamăgesc ei pe mine.Numai după ce îi fac să sufere pe cei la care chiar ţin,îmi dau seama cât de mult îi preţuiesc şi tot odată nu înţeleg de ce au rămas?De ce nu au plecat de prima dezamăgire,de ce nu m-au lăsat,astfel neputând rănind pe nimeni.Poate defectele mele sunt principala mea calitate.Acum ceea ce e pierdut,e pierdut pentru totdeauna.Cea mai mare greşeală a oamenilor e că nu îşi fac niciodată timp să se uite în jurul lor.
Cred că dacă fericirea există,e undeva departe şi inaccesibilă lor,dragostea seamănă atât de bine cu lipsa ei,încât se confundă,ne adaptăm şi credem că totul e ok,că aşa trebuie să fie,dar nu e.Proasta de mine că am crezut că pot avea incredere în prostul de tine.

Oamenii nu ştiu cum să iubescă. Ei muşcă, mai degrabă decât să sărute.Plesnesc in loc să imbrăţiseze. Poate pentru că ei recunosc cât de uşor este ca dragostea sa meargă rău,si apoi devine brusc imposibilă...irealizabilă, un exerciţiu de vanitate.Astfel o evită şi caută consolare în incertitudini, teamă, şi agresivitate, care sunt întotdeauna acolo şi rapid disponibile.Mânia şi resentimentele te pot opri din drum. Asta e ceea ce ştiu acum. Nu are nevoie de nimic pentru a arde, decât de aerul şi viaţa ta pe care o înghite şi zbuciumă. Este adevărat, totuşi - despre furie- chiar şi atunci când nu este, te poate schimba, invârti,te umple de mucegai şi te transformă în ceva ce nu eşti. Singurul care rămâne, apoi ... este persoana care vei deveni. Să sperăm că există totuşi cineva care poate să se trezească intr-o zi şi să realizeaze că nu le este frica să o ia de la capăt, cineva care să ştie că adevărul este,cel putin, o parţiala parte spus intr-o poveste. Mânia, ca orice altceva, vine brusc şi se potriveşte ca o mânusă , şi în cele din urmă, lasă o nouă şansă la acceptarea, şi promisiunea de calm.
Ne complacem în mizerie, adevărul e că asta ştim să facem cel mai bine, sau cel puţin eu da.Mă complac în lipsuri naive şi ţinte false, iar ce e dureros e că asta ştiu să fac cel mai bine.Unele lucruri ajung să semene atât de mult cu lipsa lor încât,încât se confundă.După un week-end prelungit în Bucureşti, azi am ajuns în sfârşit acasă.Din punctul meu de vedere, bucureştenii sunt insensibili, parcă nimic din ce mişcă nu îi mai mişcă.Nu râd, nu mai au expresie, se uită ciudat la cei care se opresc din drum să se joace cu un căţel...în gol, sunt grăbiţi, parcă mecanizaţi,zombii în metrouri.Toţi aleargă-n stânga şi-n dreapta, preocupaţi de orice altceva decât să privească în jur, să vadă câte lucruri fumoase sunt în jurul lor, dacă viaţa e o alergare, îmi refuz dreptul de a merge.
Si apoi, din nou, ce ştiu eu?
Sunt doar un copil.


http://www.youtube.com/watch?v=I6cdPeYJh0s&feature=fvst

Succes,

povară,

somnifer,

avuţie,

orizont,

linişte,

furtună,

despărţire,

somn,

albastru,

cerşetor,

destin,

rătăcire,

suflet,

coroană,

chin,

uitare,

lacrimă,

copil,

oboseală,

tremur,

prevestrire,

har,

aşteptare,

zâmbet,

credinţa,

întuneric,

drum,

destertaciune,

stele, foc,

aer,

secundă,

ger,

invidie,

depravare,

nerăbdare,

delfini,

lumină,

înger,

nemurire

nimic,

călătorie,

univers,

moleculă,

dor,

infinit....

Simt o greutate in inima,se lasa pe maini si vine din puterea ratiunii. Mi-am promis ca nu mai fac prostii;iar asta pare a fii o prostie! Uneori cred ca dragostea nu trebuie intretinuta cu personalitatea. Dragostea e sentimentul,e nevoia,e atingerea si consider ca uneori vocea nu isi mai are rostul. Cuvintele uneori sunt ostile,sunt necunoscatoare. Mereu nevoia de alte cuvinte. De ce sa cautam mereu cuvinte noi? De ce pierdem atata vreme,de ce irosim timpul in cuvinte?.. Ce simt nu are nevoie decat de 'reciprocitate' identica cu a mea. Daca am lasa pasiunea sa vorbeaca.daca am invata sa stim sa 'tacem'. simtul tacerii este important. cuvintele sunt cele care-ti vor bantuii in cap mereu.care ii vor bantuii in cap. alt cap. amintirea fara cuvinte,e fara ecou,e fara durere,e un remediu


.. baby.


fiecare putem crea un rai! fiecare avem,poate fara sa stim ,un rai.sau poate am avut candva parte de raiul nostru.- PE PAMANT!

O melodie frumoasa:)

http://www.youtube.com/watch?v=Nu1NDepxkK8

http://www.youtube.com/watch?v=ktpQLAV26-g

pe ziua de azi:)

despre mizerie

Cînd mă gîndesc la faptul că mizeria este strîns legată de existenţa omenească, nu mai pot adera la nici o teorie şi la nici o doctrină de reformă socială. Toate îmi par egal de stupide şi de inutile. Chiar şi tăcerea îmi pare un urlet. Animalele, care trăiesc fiecare din silinţa lor, nu cunosc mizeria, fiindcă nu cunosc ierarhia şi dependenţa unora de alţii. Fenomenul mizeriei apare numai la om, fiindcă numai el a putut să-şi creeze din semen un supus. Nici un animal nu-şi bate joc de altul, asemănător pînă la identitate cu el. Numai omul este capabil de atît autodispreţ.
Toată caritatea din lume nu face decît să evidenţieze şi mai mult mizeria, arătînd-o mai îngrozitoare şi mai ininteligibilă decît în părăsirea absolută. Ca şi în faţa ruinelor, în mizerie te doare vidul de umanitate, regretul că oamenii nu schimbă esenţial ceea ce este în putinţa lor de a schimba. De altă parte, acest sentiment se combină cu unul al imanenţei şi eternităţii mizeriei, al caracterului ei ineluctabil şi fatal, acolo unde există viaţă omenească. Deşi ştii că oamenii ar putea înlătura mizeria, îţi dai totuşi seama de veşnicia ei, dînd astfel naştere la un sentiment neobişnuit de nelinişte amară, la o stare sufletească paradoxală şi tulbure, în care omul apare în toată inconsistenţa şi mizeria lui. Căci mizeria obiectivă din viaţa socială nu este decît un reflex palid al infinitei lui mizerii lăuntrice. Cînd mă gîndesc la mizerie, îmi trece orice poftă de a mai trăi. Ar trebui să arunc tocul din mînă şi să mă duc într-un bordei, unde sprijinul adus sărăciei ar însemna mai multă umanitate efectivă decît o carte, ce nu face altceva decît să otrăvească şi mai mult această lume nenorocită şi singură. Mă apucă o deznădejde mortală cînd mă gîndesc la mizeria îngrozitoare a omului, la putregaiul şi cangrena sa. Acest animal raţional - n-ar mai fi! - se apucă de construcţii, de teorii, se pasionează de ideologii în faţa mizeriei, în loc să arunce tot ceea ce are pe el, într-un gest de înţelegere înaltă şi de comuniune adîncă. Deşi nu se poate interveni în existenţa nimănui şi deşi nu poţi scoate pe nimeni efectiv din singurătatea durerii, totuşi pasivitatea e criminală, precum criminală e şi mila aproximativă, aşa cum e mila tuturor oamenilor. Prezenţa mizeriei în lume compromite pe om mai mult decît orice şi explică de ce grandomania acestui animal va trebui să aibă un sfîrşit catastrofal. Cînd văd mizeria, mi-e ruşine pînă şi de faptul că există muzică, devenită în asemenea cadru inexpresivă şi rece. Esenţa vieţii sociale este nedreptatea. Şi atunci, cum să mai aderi la o doctrină socială şi politică?
Mizeria distruge din viaţă totul; o face scîrboasă, hidoasă, spectrală. Există paloarea aristocratică şi paloarea mizeriei. Întîia rezultă din rafinament, a doua din mumificare. Căci mizeria fantomatizează, creează umbre de viaţă, apariţii stranii, asemănătoare unor forme crepusculare, ce succed unui incendiu cosmic. Nu este în convulsiunile ei nici urmă de purificare, ci o ură, o amăreală, o înrăire carnală. Mizeria, ca şi boala, nu duce la un suflet nevinovat şi îngeresc, la o umilinţă curată şi pură, ci la o umilinţă veninoasă, rea şi răzbunătoare, la un compromis ce ascunde răni şi patimi chinuitoare. Aceia care nu s-au născut în mizerie, ci au căzut în ea, nu se pot împăca absolut niciodată, fiindcă aceştia înţeleg mai bine decît ceilalţi că în viaţa aceasta lucrurile ar putea sta şi altcum.
Nu admit o revoltă relativă în faţa nedreptăţilor, ci numai o revoltă eternă, fiindcă eternă este mizeria în umanitate.

totul nu are nici o importanta

Şi ce importanţă poate să aibă faptul că eu mă frămînt, că sufăr sau gîndesc? Prezenţa mea în lume va zgudui - spre marele meu regret - cîteva existenţe liniştite şi va tulbura naivitatea inconştientă şi plăcută a altora, spre şi mai marele meu regret. Deşi simt că tragedia mea este pentru mine cea mai mare tragedie din istorie - mai mare decît prăbuşirile de împăraţi sau decît cine ştie ce irosire în fundul unei mine -, totuşi am implicit sentimentul totalei mele nulităţi şi insignifianţe.
Sînt convins că nu sînt absolut nimic în univers, dar simt că singura existenţă reală este a mea. Şi dacă aş fi pus să aleg între existenţa lumii şi existenţa mea, aş înlătura pe cealaltă, împreună cu toate luminile şi legile ei, încumetîndu-mă să planez singur în neantul absolut. Deşi pentru mine viaţa este un chin, nu pot să renunţ la ea, fiindcă nu cred în absolutul valorilor transvitale pentru ca să mă sacrific în numele lor. Dacă aş fi sincer, ar trebui să spun că nu ştiu de ce trăiesc şi de ce nu încetez să trăiesc. Probabil cheia rămîne în fenomenul iraţionalităţii vieţii, care menţine viaţa fără motive. Şi dacă nu există decît motive absurde pentru a trăi? Dar acestea se mai pot numi motive? Lumea aceasta nu merită să te sacrifici pentru vreo idee sau vreo credinţă. Cu cît sîntem mai fericiţi astăzi, dacă alţii s-au sacrificat pentru binele şi luminarea noastră? Ce bine şi ce luminare? Dacă cineva s-a sacrificat pentru ca eu să fiu fericit acum, atunci eu sînt mai nefericit decît el, fiindcă nu înţeleg să-mi clădesc o existenţă pe un cimitir. Am momente cînd mă simt responsabil de întreaga mizerie a istoriei, cînd nu înţeleg pentru ce unii şi-au vărsat sîngele pentru noi. Cea mai mare ironie ar fi însă cînd s-ar putea stabili că aceia au fost mai fericiţi decît noi.Praful să se aleagă de întreaga istorie. Ar trebui să nu mă mai intereseze nimic în această lume; să-mi apară ridicolă însăşi problema morţii; suferinţa, limitată şi nerevelatoare; entuziasmul, impur; viaţa, raţională; dialectica vieţii, dialectică logică, iar nu una demonică; disperarea, minoră şi parţială; eternitatea, o vorbă; experienţa neantului, o iluzie; fatalitatea, o glumă… Căci mă gîndesc serios, ce rost au toate acestea? De ce să mai pui probleme, să arunci lumini sau să accepţi umbre? N-ar fi mai bine să-mi îngrop lacrimile într-un nisip la marginea mării, în cea mai deplină singurătate? Dar n-am plîns niciodată, fiindcă lacrimile s-au transformat în gînduri. Şi nu sînt gîndurile acestea tot atîta de amare ca lacrimile?

http://www.youtube.com/watch?v=_Q27RnEQkZk
trebuie.

Mi-au fost furate lacrimile. Pentru ca stiu sigur ca mai am...dar nu le vad, nu le simt si nu pot sa le chem. Mi-e dor sa plang in hohote. Mi-e dor sa rad...Mi-e atat de dor sa fiu fericita..
Doamne..nici nu mai tin minte ce e aia..sa fii fericit, e de bine, nu?
Trebuie sa fii cu adevarat stupid sa nu-ti mai aduci aminte ce e fericirea. Si pe oamenii care mint si sunt rai si doar folosesc alti oameni ca sa-si afle ei raspunsurile... Nu-mi plac oamenii care mint. Si nici cei care isi raspund lor inainte sa-mi raspunda mie. Oare nu-mi mai plac oamenii?
As vrea sa am timpul necesar sa ma descompun. Sa pot sta in casa pana cand gasesc modalitatea de a-mi scoate tot dorul si sentimentele triste din suflet...sau pana as gasi modalitatea sa-mi scot sufletul. Sa-l calc..poate asa am sa ma gadil si am sa rad si eu!
Sunt atat de nervoasa pe niste oameni...sunt nervoasa pe cuvinte, de ce exista cuvinte? De ce ne spunem cuvinte? Serios acum..oricum, ce spunem o sa se piarda in van. N-are niciun sens.
Oamenii sunt rai si nebuni si ciudati!!! Nu mai vreau sa cunosc oameni...sa dispara toti. Se gandesc numai la ei.
Cum sa te gandesti numai la tine, cand cel din fata ta iti zice sa te gandesti si la el si sa-l lasi in pace? Cum pula mea sa te gandesti doar la tine? Cat de egoist sa fii?
Sa va duceti naibii: voi astia egoisti si mincinosi si fara suflet!
Oamenii sunt rai. Si cineva mi-a furat lacrimile.
Iar eu nu urasc...si nu pot sa stau suparata pe cineva..si nu mint..si am suflet..si merit..dar se pare ca UNIVERSUL este de alta parere.
Stiti ce? Eu imi vreau lacrimile inapoi. Si vreau sa fiu rea..cum fac sa fiu rea? Cum fac sa uit si sa nu ma mai agit?Cum pula mea sa fac sa nu ma mai doara?
Si nu e frumos sa injurati!

Bag pula, hai pa!

"In viata nu ai decat o unica mare dragoste; toate cele care o perced sunt amoruri de rodaj, iar toate cele care o urmeaza sunt amoruri de recuperare..."(Frederic Beigbeder).nu toti barbatii se pricep la cuvinte si la a descrie modul in care o privesc cu adevarat pe femeia pe care o iubesc, dar acele cuvinte pot fi inghitite de felul in care o privesc sau se poarta cu ea. acei barbati au acea calitate de a observa cele mai mici detalii pe care le iubesc la fel ca pe intreg. femeile norocoase au privilegiul de a fi admirate pentru felul in care isi trec mana prin par, pentru cat de frumoase sunt cand canta,chiar daca nu au voci superbe, pentru felul in care se incrunta atunci cand citesc o carte si nu inteleg ceva, pentru felul in care stau bosumflate superficial asteptand sarutul de impacare, pentru vocea pe care o au cand le soptesc ceva, pentru felul in care le sta parul dimineata cand se trezesc, pentru modul cum isi fumeaza tigara de dimineata, pentru orice lucru marunt si minunat care devine transparent in fata ochilor altui barb at.

Fara tine
Fara tine mi-e frig
N-am înteles niciodata
Cum simte aerul
Ca ai plecat.
Universul se strânge
Ca o minge plesnita
Si-si lasa pe mine zdrentele reci.
Câinele negru
Cu burta întinsa duios pe zapada
Se scoala si se îndeparteaza
Privindu-ma în ochi
Refuzând sa-si spuna numele.
Începe sa fulguie.
Ma ustura pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Si mi-e frig,
Când simt cum cade moale
Odata cu zapada,

Aceasta rugaciune catre nimeni

flys

Toate lucrurile cu adevarat frumoase sunt inutile, îmi soptesti la ureche cu un zâmbet irezistibil, de unde stiu asta? Ma tem ca ti-as raspunde ca tot ce spui, tot ce faci e irezistibil, dar stii ca nu-i asta acum, am învatat în minute lungi de tacere sa asociez cuvinte cu imagini si gânduri amestecate haotic, stiu despre tine dar nu am o ordine fixa a lucrurilor, am uitat date si locuri si regasesc amanunte doar când scotocesc prin ce ma faci sa simt... mereu real, mereu prezent, niciodata-n amintire. Nu ma gândesc la tine pentru ca esti singurul pe care nu vreau sa-l patez cu imaginatie. Ca acum, vezi, când îmi place la nebunie cum lasi mimica sa îti continue ideea, ma faci sa râd si sa nu mai stiu ce spun, ma încurc si totusi stii ca nu am gresit niciodata, a existat mereu un acolo si acum potrivit pentru orice si am stiut sa adaptam lumea la situatii, niciodata situatiile la lume. Ma faci sa îti dau dreptate si sa nu ma gândesc de doua ori la asta, ma faci sa nu-mi mai dau drumul în avalansa de clipe ce se îndreapta spre nesfârsit, asa ne place sa vedem trecutul, ca pe o arhiva uriasa în care putem rasfoi capitole ce ne au protagonisti. Si când încep sa alunec ma prinzi pe partea cealalta si ma aduci usor înapoi unde eram, pentru ca nu îti place sa ma tii într-un loc, doar sa îmi arati directia, e directia spre care vreau sa merg chiar si atunci când ma întorc spre tine si te privesc întrebator, cu ochii mari, si ma saruti pe frunte fara vorbe. Sunt amuzanta atunci când tu stii cel mai bine? Nu ai râs niciodata totusi. Cu totii ne pierdem, dar tu esti colacul meu de salvare, asa cum as vrea sa fiu si eu pentru tine când plonjezi în apa limpede, tu spui ca îti place sa sari direct în cer dar eu vad cum cerul se tulbura atunci când ajungi mai departe de el. Nimic nu-i ceea ce pare cu tine caci totul capata nuante voalate, imprecise, si ma lasi sa ghicesc fara a-mi da indicii dar asigurându-mi linistea cu o îmbratisare. În rest, esti un vulcan imprevizibil de bucurie potolita, datatoare de cele mai frumoase sentimente pe care le-am cunoscut. Doar ca lava se întoarce singura la tine. Ma prinzi cu un singur deget si eu sunt gata sa te urmez, dar ma lasi libera de la primul pas, a fost doar o atentionare, o mica iluzie, un imbold greu de interpretat, te privesc cum te îndepartezi spre iesire în lumina orbitoare si din pricina asta nu te pot vedea, dar stiu ca te uiti exact la mine cum ma uit si eu spre tine înca... si când nu mai stiu daca sa continui, daca sa vin sau sa ramân sau sa ma întorc în drumul curentului ce ma va duce la nostalgie, rememorari si scenarii închipuite, chiar atunci, apari iar din spatele meu si ma îndemni spre usa de iesire... mi-ai gasit directia înca o data îmi vine sa îti spun, si ma întorc spre tine râzând. Ma izbesc de acelasi zâmbet irezistibil, de aceeasi privire adânca si de aceeasi senzatie de înfiorare când te apleci spre mine si îmi soptesti la ureche ca lucrurile inutile sunt cele cu adevarat frumoase...Am înteles acum, stiu, era inutil sa îmi arati pe unde e drumul, dupa ce m-as fi întors împotriva curentului si as fi ajuns înapoi la mine, te-as fi urmat... esti singurul nedemn de a fi eliberat vreodata, îmi vine sa îti spun, si ma întorc spre tine zâmbind.

Sa imi promiti

Geamurile casutei noastre s-au aburit..ultima noapte petrecuta acolo a provocat o caldura imensa...pe geamuri se scurg usor,ultimele picaturi din noiembrie,magicul nostru.Am luat o masuta,doua scaunele,o frunza pentru decor,si-am zis ca vreau sa te vad si..am vegheat la geam venirea iernii..Am luat doua cani cu ciocolata aburinda si m-am apucat sa-ti povestesc..pe cine si cât am iubit,cum si de ce s-au prapadit micile sau marile mele iubiri.Când a venit rândul tau,tu mi-ai raspuns simplu:"eu nu am ce..te-am iubit,te iubesc doar pe tine."Fularul alb,calduros si îmbibat cu tine o sa-mi tina de cald,pentru ca uite,pe geam se zareste decembrie usor,usor..ne-a prins dimineasa trezi,speram sa prindem soare doar ca realizam ca-i decembrie,ca soare..soare nu o sa mai fie.O sa fii tu,promiti?[Promiti ca ne vom pierde mereu în îmbratisari gingase si ca mereu mereu ne vom acoperii obrajorii cu sarutari?]

visez..

Un soare cade rotund in partea stanga a marii de la picioarele tale. Un pescarus alearga pe linia orizontului si urla.Tu spui ceva, dar eu aud cuvintele venind de departe, malformate. Repeti ceea ce ai spus cu exactitate, avand grija sa iti modifici intonatia la fel, avand grija de fiecare semn de punctuatie.Eu nu te aud.Tu zambesti. Din zambetul tau se nasc pescarusi si picaturi de vis ce cad in mare cu viteza nimicului. Din zambetul tau se nasc tei ce imbata cu parfumul lor noaptea rece de decembrie.Razi.Razi si saruta pamantul cu buzele tale moi, cu ochii tai negrii. Saruta pamantul si lipeste-ti fruntea de el, lasa-ti parul saten sa-l mangaie.. Fii fericit.Jur ca ai cel mai frumos zambet pe care l-am vazut vreodata si un singur cuvant, spus de tine si desenat in aer cu degetele tale lungi are niste urmari catastrofale. Poti porni uragane, poti trezi vulcani si despica pamantul.Asculta doar putin marea si toate lacrimile ei. Iubeste marea si iubeste pamantul la fel cu marea si pamantul te iubesc pe tine. Asculta-le povestile si asculta, timid, prin murmurul lung de voci si de urlete, inima mea care incearca sa bata la unison cu a ta.Ai cea mai frumoasa inima, jur. Ai cea mai frumoasa inima si cele mai frumoase degete si daca ai vrea, doar putin, sa ti le treci prin parul meu, apoi sa-ti asezi buzele, calm, pe crestetul capului meu blond.. Ti-as da, cu toata fiinta mea, un vis de mare sarat, cu un pescarus ce isi urla nefericirea.Nu te cunosc, nu ma cunosti.Te stiu, ma stii.Te rog, iubeste-ma.

senzatia de'a iubi

Mi-e dor de inca netraita senzatie de a te iubi. Mi-e dor sa iti urmaresc linia sprincenei, sa iti sorb privirea amuzata, atunci cand m-ai putea intreba ce fac. Si eu sa iti spal in mainile tale noi toate florile pamantului pe care poate il calci, iar dupa noi sa ramana un singur rand de pasi care ar fi tot ai tai prin mine. Mi-e dor sa beau din tine tot amurgul si rasaritul pe care nu-l vom trai vreodata poate, si sa ascult necantata muzica a parului tau cand iti va fi cazut pe umeri. Mi-e dor sa stam ca-ntotdeauna ghemuiti in patul nostru neinventat inca, si sa privim mirati cum umbrele noastre se joaca de-a noi incolacite intr-un nejucat dans al pasiunii. Mi-e dor sa ne aud copiii ce nu vor trece vreodata prin tine sau mine, strigandu-ne, si tu, cu gratie onirica, sa le saruti fruntile lor de vise ale mele. Mi-e dor de tot dorul pe care ti-l l-as putea purta cand urma ta, corpul tau, caldura ta s-ar transforma in lipsa ta, dimineata la sapte; mi-e dor si de cana ta de cafea pe care nu ti-am daruit-o inca, de urma buzelor tale pe ea, cand fugi grabit spre autobuz, in zori. Mi-e dor sa te cunosc, pentru ca te-as recunoaste.

tu

Nu esti aici...nu esti langa mine..dar te simt aici, langa mine, ti-am incalzit locul sa vi alaturi de mine, sa ma iei in brate...Ochii tai n-am cum sa uit cum m-ai privit prima oara...inca ma bantuie atingerea ta...trupul imi este capturat de dorul tau...inima mea te asteapta...Buzele tale...ma innebunesc de fiecare data cand ma saruti...Zambetul tau imi da de fiecare data culoare vietii, daca tu-mi zambesti mi se infrumuseteaza ziua...Mangaierea ta...ma desfiinteaza..mana ta in parul meu, il topeste...degetele tale plimbandu-se pe trupul meu ma fac sa ma pierd...Tu...esti pentru mine...fi al meu..mereu!

chinuri dulci

Totul se depune. Oriunde, oricând. Pâna si sentimentele îsi gasesc un loc undeva, chiar daca nu unde trebuie. Apoi vin doua mâini reci si pun o patura de Timp peste tot ce a fost si astfel se sfârseste povestea. Si mereu crezi ca va fi ultima data când vei simti acea cicatrice sângerându-ti.. Nu! Nu-i sfârsitul atunci. Stii.. vine alt om de lut cu mâini reci si-ti sapa în carne cu degetele impregnate de venin. Se iveste un nou semn pe pielea ta alba, timid, rosu, îmbibat cu sentimente.Mereu exista ceva bun în toate astea. Iubesti si esti iubit, chiar daca-i pentru o perioada. Esti parasit precum o jucarie veche care este considerata, de cel care a abandonat-o, a nu mai fi îndeajuns de buna.Un strat de rugina se depune peste ceea ce ai fost, astfel devenind de nerecunoscut. Si-ti doresti, cred, sa faci rau la rându-ti, înfingând sageti de lemn în pieptul celui care te-a aruncat. Dar constati ca nu poti face nimic..Deja îi simti mâinile reci, ca un sedativ pentru durerea existenta, acoperindu-ti corpul. Macar atât mai poate face..

* Treptat, abandonez acea stare.. cel putin asta sper.

oamenii

Oamenii vin, oamenii pleaca

..oamenii mint, respira, zambesc, cred, asculta, sau nu asculta, spera si viseaza.

Oamenii sunt animale domestice sau salbatice, animale aflate pe o pozitie mai inalta sau mai joasa de evolutie.

Oamenii invata sa fie oameni. Se nasc oameni si apoi decad . Doar putini se inalta. Cativa.

Oamenii asculta muzica in feluri diferite. Traiesc diferit, respira diferit, exista diferit. Se inconjoara intr-un farmec diferit. Unii-s blonzi, altii bruneti. Inalti sau nu. Destepti sau prosti. Dar nu se masoara nimic in desteptaciune.
Pacat. Unii simt, altii nu.
Unii isi doresc, altii aplica.


Oamenii sunt dobitoci. Asa, in general.