Atunci când nu mai rămâne chiar, chiar nimic, atunci e totul.

Când sunt zdrobit chiar de tot, chiar, chiar de tot

orice urmă din mine disparută, sunt aici,

răsărit, cu paşii într-o altă lume

răsărit, împlinind o înviere

răsărit, nu renăscut, ci răsărit, cu corpul la fel ca înainte,

nou mai presus de cunoaşterea noului, viu mai presus de viaţă,

mândru mai presus de cea mai vagă idee ori alt gând despre mândrie,

trăind aici, unde n-a visat nimeni, nici n-a bănuit să fie viaţă,

aici, în cealaltă lume, încă terestru,

eu însumi, acelaşi ca înainte şi totuşi inexplicabil de nou."

Decembrie, ianuarie, martie, aprilie, mai ..sunt multe si nu stiu ce mi-a venit sa le numar. Mi-am amintit de datile in care ma sunai si-mi povesteai atatea. La sfarsit cand inchideai ramaneam nemiscata pe scaunel, cu gandul dus departe, incercand sa-mi formez in gand o idee, o singura idee a lucrurilor spuse de tine. Ramaneam mereu fixata pe un lucru, si nu-mi dadeam seama de ce. Sincera sa fiu, vocea ta n-a fost niciodata melodioasa dar mi se parea geniala. Ma sunai mereu, intotdeauna cand nu aveai ce face si ma intrebai pe mine ce fac si-ti raspundeam de cele mai multe ori sec, din repezeala pentru ca eram mult prea emotionata incat sa zic 'da fac aia, aia, aia si aia. Si mai faceam aia si aia si cealata daca nu ma sunai tu !', faceam decat 'aia'. Cateodata nu faceam 'aia', dar o spuneam ca sa nu-mi simti tremurul din glas si sa nu te tin 7 ore doar ca sa-ti explic ce fac. Si-am fost fericita, recunosc, am fost cea mai fericita !
Mi-a fost frica sa te sun azi, mi-a fost frica sa-ti dau iar peste vocea aceea groasa si peste vocabularul ala scurt pe care-l aplici atunci cand n-ai chef. Mi-ar fi placut sa ma mai suni din cand in cand, mi-ar fi placut sa ma lasi sa aduc lucrurile frumoase din trecut inapoi, nu sa ma tragi intotdeauna de mana in semn de 'lasa-le domne acolo, ce tot te bagi tu peste ele ?'. Daca m-ai fi lasat sa le aduc inapoi stiu sigur ca am fi putut fi fericiti iar, ca am fi fost ca inainte numai ca putin mai prafuiti din cauza timpului care trece pe langa noi. Sincera sa fiu, nu stiu daca m-ai vazut luptandu-ma pentru toate astea si nu stiu nici de ce m-ai pastrat pana acum. Am incercat sa-nteleg, desi stiu ca n-am sa reusesc ! Am sa las privirea-n jos si am sa-ti multumesc pentru tot ! O sa-ti dai seama poate mai tarziu, cat inseamna tot-ul pe care mi l-ai oferit.
Si acum pe bune inchide becul de pe hol si usa aia cand vi, ca se face frig !




P.S Scriu toate astea aici pentru ca stiu ca oamenii care ma citesc nu au niciun habar de cine sunt si cine esti. Ei stiu doar ca 'noi' inseamna 'noi', insa noi stim ca inseamna 'eu' si 'tu' !

Te simt in juru-mi ca un abur care-mi imbraca trupul tremurand si gol. Iti simt degetele lungi incalcindu-se in buclele-mi castanii, coborand si sugrumandu-mi gatul. Iti aud buricele degetelor fredonand cantecul de leagan al ochiilor mei si podul palmei presandu-mi buzele si inabusind sangele ce picura din crapaturile lor. Iti gust degetul aratator care-mi danseaza melancolic blues pe limba. Iti miros pieptul facand dragoste cu umerii mei si spatele puternic abandonandu-se stramtorii bratelor mele fragede. Iti vad genunchii incolaciti in jurul talie mele in timp ce ai mei iti strivesc cutia toracica culcati pe o parte. Te simt ca un abur cum intri prin gat in trupul meu, imi tai corzile vocale, imi gadili faringele, imi perforezi traheea si imi tasnesti prin sani. Apoi te transformi in apa si imi plangi pe pantece. Te desiri si te nasti mir pe altarul creatiei. Imi imbraci picioarele in arsura, imi mangai calcaiele sa te transformi in gheata.

pentru că e important să pleci atunci când simţi asta, plec. pentru că e important să iubeşti atunci când simţi asta, iubesc. pentru că e important să nu spui nimic atunci când simţi asta, tac. pentru că e important să zâmbeşti atunci când îţi zâmbeşte inima, zâmbesc. pentru că e important să ştii cine eşti, învăţ să mă descopăr. pentru că e important să ştii cine sunt oamenii care contează, îi caut. pentru că e important să spui întotdeauna adevărul, îl spun. pentru că e important să trăieşti acum şi nu în trecut sau în viitor, sunt aici. pentru că e important să nu-ţi pese de cuvintele grele pe care le mai aruncă alţii, nu-mi pasă. pentru că e important să faci diferenţa între prieteni şi străini, fac diferenţa. pentru că e important să ştii când e septembrie şi când e octombrie, am învăţat că octombrie e galben.

http://www.youtube.com/watch?v=6EYA_jAMXF4&list=QL&feature=BF

Te-am iubit indiferent de vreme, doar că vremea a încetat să mai existe încă de când m-ai izbit de un zid uitat în afara timpului şi m-ai dezlipit de el abia după ce m-am scurs toată din mine. Ai repetat aceeaşi operaţiune de suficiente ori şi te-ai asigurat că tot ce s-a scurs din mine s-a transformat într-un obiect rece şi opac. Stau împachetată într-o doză de aluminiu, pregătită să intru în posesia Nimănui.

Au fost ierni în care am încetat să te mai caut în tine şi te-am căutat într-un pat cu o figurină din carton cu chip de om, dar nu am îndrăznit să i-o trag pe la spate pentru că muzica bună pe care o ascultam era de la tine, iar cărţile bune despre care-i tot povesteam îi erau străine.

Mai devreme s-a spart şi oglinda din baie, iar cioburile au tăiat şireturile care mă legau de tine.

Astazi am invatat cum poti sa respiri fara sa traiesti. Am invatat ca a iubi nu inseamna fericire, si compasiunea nu inseamna siguranta. Am invatat ca din cele mai frumoase vise te trezesti brusc si in urma lor ramane o pulbere innecacioasa presarata peste o spaima surda si apasatoare. Ramai cu un gust deosebit de amar iar zilele se transforma intr-un haos tacut. Am invatat cum un zambet poate sa doara mai rau decat o palma. Am invatat ca lacrimile nu sunt un semn de slabiciune. Am invatat ca nu te nasti cu ura sadita in suflet ci ti se face cunostinta cu ea. Astazi amintirile dor mai mult decat prezentul. Ma lovesc de indoieli. Ma apasa remuscari si intrebarea “dar daca…?”. Vin raspunsuri dubioase “desigur…poate ca…”. Astazi m-am pierdut intr-un vis. Si m-a trezit un suspin de copil speriat…era sufletul meu...Poate maine...

.Ridic ceasca de ceai fierbinte. Imi tremura privirea. Imi tremura mainile. Imi tremura sufletul...Renunt la cuvintele alese cu grija din cutia mea cristal in care imi ascund temeinic si sufletul. Renunt la ideile complexe si la naivitatea mea de copil. Renunt si privesc in ansamblu. Gol si rece. Gand sec si direct. Renunt la lumea mea captusita cu dulceata amaruie a frunzelor uscate si iubire. Renunt pentru o clipa...Din ce in ce mai des privesc in jur si sunt coplesita de chipurile acoperite de tristete. Timpul trece si oamenii se schimba. Lumea evolueaza. Insa involuam sentimental.

E o balanta foarte dezechilibrata. Unii iubesc din toata fiinta, trup si suflet, dedicadu-se uneori celor din jur, iar altii se abandoneaza indiferentei si contemplarii propriei lor fericiri. Aceasta indiferenta si acest egocentrism reprezinta elementele fatale ale lumii noastre.

E greu…e greu sa zambesti cu adevarat cand ai sufletul trist, e greu sa pasesti cand simti greutatea intregului corp de o suta de ori mai mare decat ar trebui, si nu, nu e gravitatia de vina ci problemele si gandurile negre care ne apasa. E greu sa fii recunoscator pentru “lucurile marunte” din viata atunci cand acea esenta a fericirii s-a disipat.

Rationalizam binele si totusi ne impiedicam de rau.Si totusi ma aflu aici...Te-am privit in tot acest timp cum iti inaltai aripile catre cerul senin. Pluteai cu o tandrete care ma coplesea cu bucurie si ma inspaimanta in acelasi timp. Esti strain de lumea mea, iar eu de a ta, insa durerea se simte la fel. Te-am privit iubind si pretuind fericirea. Ti-am citit cuvintele pline de afectiune, si am privit dincolo de ele vazandu-ti frumusetea sufletului. Te-am privit cum intr-o seara ai cazut din zborul tau gratios lovit de un fulger. Te-am privit, ingere, cum te-ai abandonat pamantului si ti-ai rupt aripile, iar rani adanci si-au facut adapost in sufletul si trupul tau. Am auzit lacrimile tale lovindu-se taios de pamantul rece. Te-am privit si pentru o clipa nu te-am recunoscut. Figura blanda era acoperita de o tristete sfasietoare si un fior de groaza m-a cuprins. M-am inspaimantat...si ingerii plang...

Intr-o cafenea, la ora unsprezece azi de dimineata, o stundenta la Litere isi savura cafeaua cu frisca, uitandu-se pe o carte pe care o primise de la o colega. Fara sa vrea, a auzit urmatoarele franturi din discutia din spatele ei:

-Se pare ca pana la urma, nu esti decat o poveste in capul meu, pusa pe repeat. Imi pare rau ca s-a ajuns la asta, dar trebuie sa recunosc ca este numai vina mea. De ce te uiti la mine cu ochii aia mari si goi? Stii bine ca am dreptate. A inceput usor, in principal pentru ca mi-era frica sa fiu singura si te-ai nascut in imaginatia mea ca cineva care statea acolo si-mi tinea mana cand plangeam. Dar tu nu ai venit la mine cu un nume si s-a ajuns la tragicul eveniment in care te-am denumit. Ma tem ca atunci s-a schimbat totul pentru ca acela a fost momentul in care, dandu-ti un nume am trait cu falsa impresie ca imi apartii. Nu a fost niciodata asa pentru ca oamenii nu apartin oamenilor chiar si in momentul in care isi pun benzi de metal pe degete si isi jura iubire vesnica. Asa cum tu nu mi-ai apartinut niciodata, nici eu nu ti-am apartinut tie, si am plecat.. Am plecat departe cu capul plin de vise, cautand sa intind mana si sa pot sa primesc ceva. Poate ca asta a fost problema de la inceput.. Am cautat sa imi apartina cineva, poate am cautat ceva permanent. Da, cred ca asta s-a intamplat.

O pauza de cateva minute, in care studentei i se pare ca fata plange. Dar aceasta isi reia tonul cu care a spus totul:

-Ti-am spus asta. Acum, ridica-te si pleaca. A fost numai vina mea pentru ca eu mi-am inchipuit ca tie iti pasa de inima mea pe care ai calcat de atatea ori. A fost numai vina mea pentru ca mi-am imaginat ceva ce n-o sa fie niciodata. Ridica-te. Pleaca.

Intr-adevar, baiatul s-a ridicat si a plecat, fara sa-si dea seama ca ceea ce a vrut fata sa spuna a fost: Arata-mi ca-ti pare rau, spune-mi ca ma iubesti.. Fa-ma sa raman aici, langa tine.

44.394425 26.135475

Into the light

Mi-ai rupt inima in bucatele mici, ai transformat-o in praf si ai suflat-o in aer.Mi-ai cuprins sufletul in mainile tale si te-ai jucat cu el, l-ai aruncat si din nou l-ai prins, si jocu asta a durat ceva timp.
Totul pana cand, desi inima mea era in aer iar sufletul meu oscila in nesiguranta, am inceput sa realizez ca jocul asta nu e defapt unul amuzant si ca TU esti cel care il controleaza, ca nu TU aveai inima si sufletul puse la bataie, ca TIE nu-ti pasa cine avea sa castige jocul...
Dar jocul nu s-a terminat si va veni o vreme cand EU il voi controla; si atunci tot EU voi stii cine il castiga.
Azi renunt, azi nu-mi pasa, azi nu regret si nu mai vreau sa pot ierta.

ii iubim

Pentru ca scriu poezii, cantece si carti dedicate noua.
Pentru ca niciodata nu ne inteleg, dar nu renunta la asta niciodata.
Pentru ca vad frumusetea in femei, cand femeile au incetat de mult timp sa vada vreo frumusete in ele insele.
Pentru ca pot reproduce ecuatii matematice si fizice lungi, complicate, machiavelice sau incredibile, dar pot sa ramana fara vreo solutie cand vine vorba de femei.
Pentru ca traiesc ca sa ne faca sa zambim.
Pentru ca nu le e niciodata frica de intuneric.
Pentru ca nu le pasa cum arata sau daca imbatranesc.
Pentru ca ne fac sa radem.
Pentru ca insista sa faca si sa repare lucruri pentru care nu au pregatire, cu increderea naiva a unui adolescent care stie de toate.
Pentru ca nu poarta si nu viseaza vreodata sa poarte tocuri.
Pentru ca spun povesti foarte frumos.
Pentru ca le e frica sa cheleasca.
Pentru ca intotdeauna stii ce gandesc si intotdeauna spun ce vor exact sa spuna.
Pentru ca cea mai mare frica a lor este sa nu fie un barbat adevarat, iar pentru aceasta trebuie sa se retraga din cand in cand.
Pentru ca abilitatea lor de a visa este probabil cea mai mare resursa de energie intacta de pe planeta.
Pentru ca fac mari eforturi sa ascunda, fara succes, ca sunt fragili si umani.
Pentru ca fie vorbesc prea mult, sau deloc.
Pentru ca intotdeauna isi termina mancarea din farfurie si sunt
recunoscatori pentru asta.
Pentru ca sunt intotdeauna capabili sa invete si sa se schimbe.
Pentru ca sunt exploratori si visatori de neintrecut.
Pentru ca ne pot privi in ochi si sa ne topeasca instantaneu.
Pentru ca vor sa fie omnivori ori asceti, razboinici sau amanti, artisti sau generali, dar nu fac compromisuri.
Pentru ca pentru ei nu exista niciodata prea multa adrenalina.
Pentru ca dupa toate intamplarile, nu pot trai fara noi, oricat de tare ar incerca.
Pentru ca sunt aproape de noi cand avem nevoie de ei.
Pentru ca curata semineul si duc afara gunoiul sau iti cara bagajul fara a te intreba macar.
Pentru ca sunt intr-adevar pe atat de simpli pe cat afirma ca sunt.
Pentru ca le plac lucrurile extreme si atunci cand ajung acolo, noi suntem gata sa-i prindem.
Pentru ca sunt destepti, tandri si puternici.
Pentru ca ii iubim, si doar un barbat ar gandi ca acest lucru necesita explicatie.

Ma gandesc ca daca pentru fiecare cuvant cu greutate am resimti o durere interna, lucrurile ar fi mult mai simple. Sa te coste si sa platesti pentru a spune un lucru cu adevarat important, cu o semnificatie de care esti sigur. Sa fii fortat sa iti alegi cu grija cuvintele. Sa fii sigur ca merita durerea, sa fii sigur ca altmineri n-ai reusi sa te faci inteles. Clasa injuraturilor, a reprosurilor, acuzele, juramintele, enunturile emfatice, laudele, amenintarile, toate clasele de cuvinte care pot distorsiona sensul a ceea ce noi simtim cu adevarat, sensul din sufletul nostru, orice disimulare cat de mica a fiintei noastre sa stea sub amenintarea durerii fizice.

Cel mai tare ar trebui sa ne doara atunci cand spunem "te iubesc".

T.Chirila

Ţi se pare tragic să pierzi lucrul pe care îl preţuieşti cel mai mult.Dar să-l câştigi,e o senzaţie pe care nu ai cum să o uiţi.Anul acesta mi-am dorit dragoste,poate sunt prea pretenţioasă,nu s-a întâmplat.Acum realizez că atunci când inima ţi se frânge,trebuie să te lupţi ca naiba ca să te asiguri că încă eşti în viaţă.

Pentru că eşti.

Şi durerea pe care o simţi e viaţa.Confuzia,frica şi nesiguranţa?Sunt acolo ca să-ţi reamintească că undeva,e ceva mai bun,iar pentru lucrul acela merită să lupţi.
Sunt aproximativ 6,826,500,000 de oameni în lume.Unii sunt speriaţi sau nesiguri,unii spun minciuni ca să facă faţă celorlalţi.Alţi pur şi simplu nu acceptă adevărul,sunt buni,răi.Aproape 7 miliarde de suflete.Iar câteodată...îţi trebuie decât unu.

pe tine nu te asemăn nimănui şi nu te încadrez nicăieri.tu depăşeşti tiparul.

oamenii sunt bizari. Toti sunt egoisti, toti mint, toti injura, toti rad, toti plang, toti tipa, niciun om nu tace. Toate gesturile si modul in care vorbesc e ciudat, nu poti, nu ai cum sa ii spui cuiva ceva in fata, doar de dragul de a sti, fara ca acesta sa creada ceva despre tine. Nu poti sa ii zici unui angajat ca proiectul la care a lucrat luni intregi e inutil, nu poti sa ii zici unui prieten ca nu "ai chef de el", nu poti sa .. nu poti sa faci multe chestii, care acum nu imi vin in minte.
Oamenii... oamenii au fost creati cu prea multe idei in minte, toti sunt la fel, dar niciunul nu se aseamana cu altul. Fiecare are modul lui de a fi el, integrandu-se in masa de viata numita lume. Fiecare om are un pitic invizibil in cap numit ego, acesti pitici practica o forma de canibalism, consumandu-se intre ei cu prima ocazie. Multi oameni au capete mari pentru ca acolo locuiesc pitici grasi.

Oamenii sunt bizari. De ce?

Nici suferinta nu a fost putina, nici noptile in care ma sprijineam cu fruntea de cer rugandu-ma fierbinte sa il am langa mine, nici zilele in care ascultam obsesiv aceleasi viori plangand, nici diminetile in care amanam sa-mi deschid ochii pentru a il mai pastra o clipa langa mine. Nu au fost putine nici clipele care mi le rupeam din provizoriul meu dureros si i le daruiam lui, fara a cere, fara a astepte. Nu au fost putine nici trupurile, nici sufletele, nici buzele, nici degetele, nici ochii cu care il gadilam sufletul si trupul. Nu e putin nici dorul. Uneori am impresia ca daca nu as fi existat eu, nu ar fi existat nici dorul. Dorul, de fapt, e al meu. De cand nu mai exist mi-ai devenit barbat, tata, frate, fiu, sot si Dumnezeu. Am ascuns in tine tot ce eram eu.
Ma privesc in oglinda, si iti vad tie sufletul infierat pe sanul meu drept. Imi privesc pantecul si vad cicatricea buzelor tale pe el. Ma asez in genunchii si iti vad bratele incolacite in jurul soldurilor mele.
Te iubesc, oricine as fi fost eu...

Dragul meu,
Am sa-ti spun o poveste despre un el si o ea.

"O zi ca oricare alta.
Ceasul din camera ei îi indica nervos 3:22. Posibil sa se faca 5 dimineata pâna termina ceea ce vrea sa scrie. Asa e ea: când vine vorba de cuvinte scrise unei singure persoane, se împotmoleste. Poate scrie usor, simplu pentru un milion de oameni, dar nu poate scrie usor doar unui singur om. O scrisoare. Cât de greu poate fi? Te asezi, redactezi frumos negru pe alb, te semnezi si o trimiti prin posta sau email.
El? de nu ar citi-o, i-ar fi atât de simplu. Dar o citeste. Îi soarbe fiecare cuvânt asternut pe paginile albe, dimineata, în timp ce-si bea pe fuga cafeaua sau seara, obosit dupa o zi plina.
A intrat în viata ei acum 5 luni ca o raza de lumina. Cinci luni s-au transformat în cinci ani pe nesimtite. Era întuneric si Ea trasese si mai tare cortina. Scena vietii nu voia sa o împarta cu nimeni. Îsi promisese ca e mai bine sa sufere singura decât sa sufere alaturi de cineva. Mereu fusese cu cineva si mereu se simtise singura.
Dar el? El a facut-o sa-si încalce principii si promisiuni si sa-si doreasca sa aiba pe cineva alaturi, psihic mai ales. A învatat-o ca oamenii nu-si cauta un contrariu alaturi, ci o asemanare. Doua unghiuri complementare: el are grija de spatele tau, tu ai grija de al lui. Ea e buza de sus care-i completeaza lui expresia unui zâmbet sincer. El e mâna care-i strânge pumnul tremurând în palma-i mare. E umbra care o fereste de soarele agresiv de vara, e haina de blana care-i ascunde trupul firav din calea zapezii iarna.
Echilibru: nici prea multa lumina, nici prea mult întuneric.
A lasat-o sa îl cunoasca, l-a lasat sa o cunoasca. Si-au fost alaturi unul celuilalt, au luptat cu timp, distanta, apropiere, încapatânare. Au luptat cu ei însisi. Nu stiu cine a câstigat, însa s-au câstigat reciproc. Si-acum el a învatat-o prost, i-a daruit cea mai linistita vacanta, i-a înseninat cei mai frumosi ani. A învatat-o prost pentru ca pleaca. O alta aventura: sa mai reziste înca pe-atât si sa-si doreasca apropierea la departare.
Ea a plâns în bratele lui în fiecare zi inainte de plecare. El e-atât de altruist si egoist în acelasi timp: îi ofera totul si-apoi îi ia totul.
"Ofera-mi tot, pâna nu ma razgândesc si-mi iau jucariile de iubire si plec." El îi ofera tot, dar îi ia jucariile de iubire si pleaca, desi ea nu s-ar fi razgândit vreodata.

Spatele ii era dezgolit, mainile suprapuse, parul risipit si zambetul inconstient.
Dormea naiv fara sa isi faca griji pentru noua zi. Isi intinde membrele si scoate un sunet
ascutit, plin de dispret.
Statea pe spate cu ochii inchsi pentru ca ii era frica sa infrunte lumina.Se intoarce
greu pe o parte si deschide ochii brusc, dar ii inchide imediat si s-i protejeaza cu
mana.
Dupa cateva clipe ii deschide iar si chipul matinal al lui John o face sa zambeasca
larg, etalandu-si gropita. Nu indraznea sa spuna nimic. Stateau cu privirea atintita catre
celalalt. Dupa minute lungi, ea s-a ridicat sprinjinindu-se pe bratul plin de urme si il
saruta rapid si nevinovat. Apoi, Alicia s-a pus pe spate satisfacuta de actul ei de curaj.
John s-a ridicat deasupra ei si cu miscari lente si i-a oferit un sarut lung si pasional. Ea
s-a inrosit fara niciun motiv, dar nu l-a rugat sa se opreasca pentru ca nu isi dorea.
Nu avea sa se intample nimic pervers si murdar de hormoni revarsati pentru ca ei se
iubeau numai cuminte trupesc. John s-a dat jos din pat si a fugit repede catre bucatarie.
Alicia se uita dupa funduletul lui ce se misca dintr-o parte in cealalta a camerei. Dupa
cateva minute, a aparut in camera cu o tava maro in mana, cu un castron cu cereale cu lapte
si un trandafir rosu ca desert pentru ochi. Alicia, a zambit, a luat trandafirul si i-a dat
peste tava. I-a scapat o lacrima, inainte de toate, iar apoi l-a tras de par si l-a sarutat
superb de pervers si a adaugat cateva cuvinte aiurea " La naiba cu toate astea. suntem oameni,
si dragostea reprezinta si iubirea trupeasca, deci hai fa-ma a ta!"
Si toate astea au fost sa fie, el era a ei si ea era a lui. Se iubeau mereu trupeste,
sufleteste si chiar copilareste si nebuneste.

in fiecare colt al casei statea ascuns un poem , gata sa sara la gatul celor care imi calcau pragul. de cand cu tine, poemele mele au devenit tot mai frumoase, au intinerit chiar, unora le-au disparut ridurile. acum ca le vorbesti intr-un mod atat de linistit, poemele mele ies la iveala si se aseaza singure pe masa. pentru ca mi-ai imblanzit poemele , niste cuvinte mai dificile tremura la atingerea ta, le inteleg perfect pentru ca doar eu stiu cel mai bine cum e sa simti degetele tale plimbandu-se nestingherite pe omoplatul meu drept

Aminteste-mi din când în când ca traiesc. Aminteste-mi sa fac diferenta între ieri si azi, între azi si mâine, între zâmbetul de dimineata si cel de seara. Aminteste-mi ca nu exista un început si un sfârsit, ci doar o continua metamorfoza a ceea ce esti tu pentru mine. Aminteste-mi ca îti amintesti de mine asa cum numai tu m-ai stiut, cu fiecare nuanta si inflexiune a vocii mele interioare. Pentru ca mi-e teama sa nu uit care mi-e rostul într-un univers în care sunt dispensabila pur fizic. As vrea sa persist în timp ca o adiere de parfum desprinsa dintr-un câmp de levantica, mereu insinuându-se în memoria ta olfactiva. As vrea sa fiu amintirea a ceea ce ti-a fost slabiciunea, asa cum tu mi-ai fost mie vulnerabilitate dorita în mod constient. Te pastrez în mine asa cum pastrezi o floare culeasa cu mâna ta printre paginile îngalbenite ale cartii preferate. Te pastrez ca pe posibilitatea unei insule pe care ma retrag când vreau sa fiu singura cu mine, cu ceea ce sunt eu. Asa ca te rog... aminteste-mi sa îmi amintesc de tine ca de cel ce mi-ai fost si flori, si ochi, si buze si morminte.

Then you were there
to remind me
how to laugh with love.

Uite mana ce te-a hranit cu atata iubire... Uite mana ce te-a tinut treaz cu atata iubire, uite gandul tainic in primavara de azi ce te tine cu atata iubire de mine... Uite-am... Nu am plecat inca sunt aici si nu ma voi lasa...

Uite ochii ce te plang de dor,
uite ochii ce mananca jad la fiecare rasuflare,
uite ochii ce plang in fiecare desfatare de doruri ce zac in noroi.
Azi se ridica doar apocalipsul de soare pe cer,
umbrele de nori se adancesc in mare
nu mai am lacrimi sa plang in visare
azi tac si tac si mor pe mare.

Uite buzele ce te-au sarutat in zilele cu norii plumburii,
uite buzele ce murmurau trairi,
uite buzele ce te sarutau usor,
uite buzele ce acum tipa de dor.

Uite mana ce te-a hranit cu atata iubire...
Uite mana ce te-a tinut treaz cu atata iubire,
uite gandul tainic in primavara de azi
ce te tine cu atata iubire de mine...
Uite-am...
Nu am plecat inca sunt aici si nu ma voi lasa...

Uite mana ce te-a hranit cu atata indarjire, uite mana ce suspina dupa atingeri depline nu te uita in ochii de gheisa cautata sa iti aduci aminte de mine e ca o stea de pe cer furata. Uite mana ce te hraneste cu amintiri depline, uite iubirea ce se aterne intre mine si tine, nu mai tipa de dorurile pacatoase adu-ti aminte ca am tipat si nu am mai avut carne pe oase. Am murit azi in ceasul de veacuri fara intregire, m-am uitat la tine fara sa-ti mai pese de mine.

Ca ai multe de spus dar n-ai cui le spune si te consolezi cu cacaturi ieftine si false ca totul va fi bine si te condamni tu singur pentru faptul ca iar te minti degeaba,te pedepsesti singur pentru ca Dumnezeul tau a uitat de tine si încerci sa îi atragi atentia atentând asupra propriului tau suflet,sau cum vrei tu sa-i spui.
Si te saturi sa vorbesti cu tine fara sa mai raspunda cineva dar continui sa faci asta si te duci sa te uiti în oglinda doar pentru a vedea înca o persoana necunoscuta în ea,si al dracului de oglinda ca nici acolo nu mai te vezi.
Dupa ce plângi în cantitati industriale îti spui ce fraier esti si te opresti din gândit pentru câteva secunde ca sa aplanezi situatia si singurul lucru stupid ce îti trece în cap e sa te culci,dar nu o faci,pentru ca dupa ce te trezesti iar îti amintesti de toate cacaturile alea,si disperat iei exemplul babei de la 3 ce se uita la telenovele dar te plictisesti rapid si te uiti la fotbal si al dracului de fotbal ca vezi cu ce usurinta valideaza golurile iar tu nu reusesti sa-ti validezi golurile din tine,si stingi tv-ul si îl suni pe prietenul cel mai bun dar surpriza!acesta nu raspune!
Si apelezi rar la oameni pentru ca ei nu ajuta,si pentru ca nu îti place sa îti rezolve altcineva problemele ce tocmai tu le-ai creat.
Esti din ce în ce mai hotarât si faci urmatorul pas,adica urci pâna la etajul 4 unde o baba te întreaba ce mai face mama ta si cu ce ocazie te afli acolo,iar tu îi spui ca vrei sa vezi lumea de pe acoperis si te lasa sa urci pe scarile alea blestemate!Si ajuns acolo vrei sa practici zborul dar îti bagi piciorul în toata prostia asta pentru ca de câte ori te arunci de la patru dai de acelasi asfalt uzat si nepasator si te duci din nou la etajul unu,pe urma în camera ta si dai drumul la muzica.Si vin vecinii spunând ca suna la politie daca nu dai mai încet si te uiti la ei cu scârba si îi înjuri în gând si totusi dai volumul mai încet pentru ca nu vrei sa încalci cei 7 ani pe care i-ai cultivat de nu stiu unde.
Si asculti toata ziua -Remember me,special needs dar în zadar,ca doar tu asculti piesa si cum sa ceri asa ceva cuiva când tu nu mai te tii minte?
Te uiti la un film de low budget ca alea bune îti amintesc de el si de vremurile când îti sprijineai capul de umarului luica sa vizionati filmele iar apoi urmeaza urletul de: Hai,e 12,la culcarica!,si te lasi coplesit de acest glas dulce ca si cum ar fi salvarea pe care ai asteptat-o de atâta timp,e vocea mamei si uiti pentru câteva minute de el si îi vorbesti mamei de vremea urâta de afara,îi tot explici ceva ce ea întelege,îi spui ca ploua si îti închizi ochii si lacrimezi ca nu poti sa îi spui ca defapt în tine ploua...dar ea nu te vede plângând pentru ca schimbi unghiul vizual si îi spui ca ti-e somn tare...si te lasa sa dormi dar tu în loc sa te crezi te mai gândesti câteva ore la tot ce ai pierdut si urmeaza încântatorul semnal de trezire...te îndrepti spre scoala si cu mare regret vezi ca ieri defapt e un astazi.


Unde tu,unde noi?



Iar la sfârsit zâmbesti pentru ca asa se cuvine

Ciocolata calda cu frisca, Soare, noi razand..
Era ieri, iti amintesti? Azi e altfel pentru ca fiecare zi e diferita, desi treci pe langa locuri cunoscute. Doar ca nu ti dai seama. Tu nu simti, tu nu stii, tu nu vrei, de ce?.. Eu stau aici cuminte si te privesc. Sunt doar un copil. Alerg desculta pe strazi, razand din cand in cand la o frunza ce imbratiseaza pamantul sau la albina asezata pe banca din colt.
Eu am rabdare atunci cand trebuie sa astept ceva special pentru ca nu vreau sa treaca pe langa mine doar asa, pur si simplu, intr o plimbare efemera.. Am ganduri, am multe ganduri ce viseaza cu ochii deschisi sub acelasi Soare melancolic al zilelor de primavara.
Cafeaua mea e dulce, a ta e la fel de dulce ca a mea si nici nu stiam ca o preferi asa. Tu te tot uiti la mine si ma faci sa zambesc. Ce ai vazut pe chipul meu? Pentru ca ochii mei cantau melodia ta preferata, ochilor tai.
Tu te joci mereu cu cuvinte si gesturi, tu ma imbratisezi si apoi te ascunzi mai multe zile la rand, doar ca sa desenezi. Tu habar n ai, fraierule! Te grabesti sa pleci si uiti sa lasi o floare sufletului meu nerabdator.
Imi vine sa te trag de parul ala cret si sa te arunc in nisip, in timp ce marea ne ar asculta povestea, amuzata..

Putini sunt cei care ar renunta la capriciile lor pentru confortul psihic al altcuiva... Pentru ca acest gest inseamna daruire, un infim sacrificiu, o usoara renuntare in favoarea celuilalt. Si oamenii sunt din ce in ce mai putin dispusi sa renunte la ceva. Oricat de insignifiant. Vor totul pentru ei. Pasandu-le prea putin de ce simte sau doreste celalalt. Traim intr-o lume mediocra, urata, rea, care ne dezumanizeaza incet si perpetuu. Iar noi lasam acest lucru sa se intample. Poate chiar ne place aceasta instrainare de problemele celuilalt... este mult mai comod. Daca mi-e teama de ceva mai mult, este sa nu imi mai pese intr-o zi de nimic...

O prietena mi-a spus o teorie interesanta acum ceva timp, dar azi mi-am amintit de ea:
‘Femeile sunt ca merele, iar barbatii trebuie sa le culeaga. Doar ca ei nu le culeg pe cele bune, de ce sa se oboseasca daca le pot culege de jos pe cele cazute?! Iar cele din vârful pomului au impresia ca e ceva în neregula cu ele, dar de fapt ele sunt cele mai bune. Si o sa se gaseasca un barbat care sa se zgârâie de câteva crengute, sa ajunga si la ele.’runaway. :)
adevarul este ca nimeni nu face nimic pentru nimeni. suntem o natie de egoisti. când vine vorba sa renuntam la orgoliu pentru cel de lânga noi, noi în schimb ni-l marim. nu renuntam nici macar pentru noi însine, ajungem sa murim, în cel mai rau caz.. sa ramânem singuri.

Vine o perioada in viata fiecarui om.. cand se intreaba ce rost are el in viata asta, daca toti ne nastem si murim, cu ce scop am mai fost creati si asa mai departe. Imi place sa cred ca sunt doar un suflet ratacitor. Asta e scopul nostru de fapt.. sa fim fericiti si sa ii facem si pe altii fericiti. Si sa traim fiecare clipa ca si cum ar fi ultima.
Si mai vine o perioada in viata unui om cand se izoleaza de tot si de toti. Cand vrea numai sa ramana el cu sine insusi, cand nu mai are chef de nimic. Cred ca am raspunsul si la dilema asta: astenia de primavara. Azi e o zi perfecta. Ma simt mai bine (da, am fost racita, din nou), ploua, stau acasa si rontai seminte. Vine si Pastele.. tin post. Eu sunt in perioada aceea din primavara cand fac curat in sufletul meu, arunc la gunoi toate amintirile neplacute, vorbele spuse fara rost, pun toate lucrurile in ordine. Ma dezintoxic de tot ce a fost.

Când dezgustul de mine însumi mă copleşeşte, îmi spun că poate mă acuz pe nedrept, că nu văd cine, chinuit de aceleaşi obsesii, ar fi putut trece drept o persoană în viaţă timp de atâţia ani.

În teorie, îmi pasă la fel de puţin că trăiesc ori că mor, în practică, sunt muncit de toate spaimele ce cască un abis între viaţă şi moarte.

Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.

Fie că recunoaştem sau nu, toţi vrem să fim e placul celorlalţi. Să ştim şi noi acolo că nu suntem chiar atât de diferiţi încât nimeni nu ne înţelege, încât nimeni nu se străduieşte să ne înţeleagă. Uneori minţim pentru asta, rănim, distrugem unele persoane pentru altele, ne prăbuşim în noi, dar zâmbim fals în continuare, că deh.. măcar X ne place. Suntem mulţumiţi de noi înşine, zâmbim echilibrat, suntem fericiţi. Peste un timp, ne trezim că de fapt nu asta vroiam, nu vroiam să minţim să ajungem aici, nu vroiam să fim siliţi de noi înşine să rănim.. ci doar să fim acceptaţi aşa acum suntem, să fim sfătuiţi când trebuie, de cine trebuie, să ne formăm propriul caracter, în adevăr, nu minciună.
Fiinţa umană are măcar o dată în viaţă fixul ‘Totul sau nimic.’

Oamenii plâng.
Respirăm în mod constant ce urât când cuiva i se opreşte inima.
Cum venim ,plecăm ,stăm ,iubim, respirăm, admirăm, fugim ,abandonăm ,abuzăm, aruncăm, ignorăm, plângem ,urlăm, privim ,orbim ,auzim, renunţăm.
Am vrut să .nu am vrut să. Defapt de ce spun ei că lacrimile sunt reci? Lacrimile nu pot fi reci când sunt plânse cu sufletul.
Oamenii uită.Eu am uitat să mai pun apă în acvariul meu dar s-a umplut de la plânsetele peştilor.
Tu ai cam uitat să fi om. Care faptă e mai gravă?
Mă complac în situaţia mea.Sunt decât o fiinţă ce stă pe acelaşi scaun de ani întregi şi se învârte în cerc fără să realizeze că ajunge exact în acelaşi punct din care a pornit.

Nu înţeleg cum pornind de la tot ajung la nimic. Niciodată invers.
Autopsia doare pentru acei oameni cărora sufletul nu le-a murit,înţelegi,înţelegi,înţelegi?
Aici toţi înţelegem şi ne facem că plouă, e mai bine aşa.
Nu mai ştiu să scriu.Am trăit poate prea multe.
Scuză-mi abandonul dar eu mă retrag în ale somnului.
O plapumă nu-mi cere socoteală,mă încălzeşte, mă ascultă şi tace. Vezi de ce nu mai prefer oamenii?
Noapte bună celor ce mă citesc şi nu mă înţeleg.

Eu si tu. Tu si eu. Nu noi. Noi dar separati. Deci totusi, noi. Doi copii, un pat si o patura. Universul. Format din… noi.
Inainte. Cum era inainte sa fim ‚noi’? Eram tu. Si eu. La fel si patul. Si patura. Tu erai cu alta eu. Eu eram cu alt tu. In alt pat. Cu alta patura. Alta eu iti simtea atingerea fina a buzelor lipite de coapsa ei. Alt tu imi soptea dorinte dorite in soapta. Alta eu te iubea cum numai eu pot. Si ea putea. Pentru ca era o alta eu. Alt tu imi zambea cum imi zambesti doar tu. Si putea. Pentru ca era alt…tu. Alt pat. Alta patura. Peste alt tu. Alta eu. Alti noi. Alte tipete. Alte reprosuri. Alte imbratisari. Alte sarutari. Alte nopti nedormite. Alte trupuri lipite. Alte lacrimi uscate pe alti obraji. Alte soapte pierdute in alte urechi. Alte picioare arzand in alta smoala din alte suflete. Altele. Si totusi. Ale noastre. Particule din noi. In multi ‚alt tu’ si ‚alta eu’. Multi. Nenumarati. Formand acelasi ‚noi’. ‚Noi’-ul de la inceput. Da. Inainte am fost tot noi. Doar ca alti noi.
Dupa. Cum va fi dupa ce nu vom mai fi ,noi'? Voi fi cu alt tu. Iar tu cu alta eu. In alt pat sub alta patura. Alti noi. Aceiasi. Formand acelasi univers ca acum cand suntem noi. Si ca inainte. Cand eram 'alti noi'. Acelasi. Doar ca, altul.

Astăzi stelele mă dor iar mâinile-mi cer timp şi uitare.

Îmi plânge retina a dor.

"Prima dragoste nu, nu se uita niciodata,".. pentru ca mereu .. vom avea ceva pus deoparte pentru prima persoana care ne-a patruns in inima si ne-a facut sa simtim...Si nu se uita mai ales cand acea persoana tot vine si pleaca din viata ta.. se joaca cu sentimentele , e un mod de a spune... nu se joaca in sensul ca isi bate joc.. se joaca in sensul ca te face sa simti ..si te aduce de la o stare la alta ..Lucrul acesta care dureaza mult , si sentimentele care nu mor niciodata .. si orice s-ar inatampla si oricat de mult ati sta "departe" unul de celalat sa va intoarceti unul la altul.. se spune ca sunt doua jumatati sau persoane facute una pentru cealalta..si sincera sa fiu si eu cred asta.. cred ca sufletul isi poate avea perechea sa , perechea care il face sa zambeasca indiferent de factori externi..perechea care il face sa se simta cel mai fericit,minunat,iubit suflet de pe pamnant.. perechea care doar prin prezenta sa alunga nori si ploaia,metaforic vorbind.. perechea care " aduce soarele pe strada ta" chiar daca uneori credeti ca totul s-a terminat, si ca nu mai exista nici o sansa pentru voi si propriul suflet va joaca feste si nu va lasa sa va dati seama cu adevarat ce vreti, nu ezitati sa mai acordati o sansa pentru ca pana la urma va veti da seama ce este bine si ce nu.. Niciodata nu castigi daca nu risti , niciodata nu vei fi iubit .. daca nu acorzi si tu putina dragoste,atentie,afectiune.. Si asta nu o spun ca asa am visat aseara.. o spun din propria experienta..

O alta dimineata impreuna. Ea chiar dorme.el o primeste minute in sir,o mangaie incet,atat de incet incat sa nu simta.ii mangaie suvitele de par de pe perna si ii miroase pielea. ceremonial,se da jos din pat,se imbraca cu un tricou sifonat, tocit,dar parfumat si face obisnuitele cafele.timp in ea se trezeste. nu se baga in seama unul cu celalalt. el o urmareste.ii urmareste fiecare gest,dar continua sa para ocupat. ea trece pe holul care face legatura inre dormitor si baie;usa de la bucatarie era deschisa. era imbracata sumar,de vara. cu un tricou sters,larg,moale,sifonat.s-a intors in dormitor,a deshis usa de la balon sa se aeriseasca. era ora 7 si 11 minute. si-a aruncat cu lene telefonul in fotoliul de langa geam,si s-a dus pe balcon sa o rasfete rasaritul. sta neclintita cu fundul pe pragul de la intrarea in balcon. el trece cu cafele si tigarile pe langa ea. le aseaza pe masuta mica,cojita,neimportanta si isi zambesc. -cum ai dormit?(o intreaba in cel mai dulce mod) -bine-raspunde cliseic;era constienta ca avea putin de stat cu el,si vroia sa faca despartirea mai usoara. asa credea ea. nu vroia sa piarda minutele povestind cum s-a foit prin pat,la ce s-a gandit timp in care el dormea dus si ea nu stia cum sa adoarma. a considerat ca e inutil sa deschida un subiect inepuizabil. si la distrus cu un simplu "bine". s-a asezat pe prag langa ea,si a pupat-o pe obraz,de "buna dimineata". mai aveau o ora de stat impreuna. ea s-a ridicat si sa uitat la cer,la soare,la oras. la felul cum arata orasul dimineata .atat de dimineata.ea era chiar fascinata.si fericita. o cafea buna,sustinuta de raze de soare,de caldura tocmai potrivita,de o tigare care intra mai bine ca niciodata... ca un final,dupa ce se imbraca de plecare,isi mai aprinde o tigare,si spune -sunt ultimele noastre minute. -stiu-si o imbratiseaza plin de emotie. in acea dimineata,au imbaxit orasul cu iubire.

Ti-ai fumat clipele si amintirile.
Fumul iti alina toate starile.El te duce pe cele mai inalte culmi pe care le atingi numai cu ajutorul lui.
Ti-ai fumat durerea si fericirea.Fumul umple golul din tine.

O camera cu un pat,cearceafuri sifonate albe si doua trupuri apropiate. un birou si un pc. o usa de balcon deshisa,o perdea peste geamul si usa de balcon. un aer rece,un amestec de parfumuri,un sentiment de fericire.- era dupa o noapte de dragoste. ea se ridica goala din pat si se plimba prin camera.el,o simte,dar nu o priveste ca o stie pe derost.sta cu ochii inchisi si cu un zambet tampit pe fata.e cufundat in vis,sau poate prea fericit ca a avut-o.parca topit in - cerceafurile moi cu mirosul ei. Se multumeste ca o stie cu ochii inchisi. Se imbraca cu camasa lui alba,nesifonata,perfect apretata si calcata,de parca nici nu trecusera 12 ore peste ea,si se duce la bucatarie.aduce doua cafele,ia tigarile din geanta si le pune pe noptiera. mirosul de cafea,intr-un rasarit pe balcon,in camasa lui,inspirand si expirand fumul insensibil de tigara si apoi risipindu-l printre razele calde de soare de vara,e doar una din dorintele pe care si-a pus -o candva.un capitol din toate cate au trait si cate vor mai trai.

Suntem ca niste roboti.
Fara inima.
Cautam zilnic uleiul pentru a ne unge incheieturile.
Nu gasim nicio Dorothy.
Nu simtim nimic.
Nici durere, nici placere, nici... nimic.
Te uiti in cutia in care ai fost cumparat.
Gasesti manualul de instructiuni scris in 20 de limbi.
Tu de fapt nu cunosti niciuna.
Mai gasesti garantia.
Cum suna mai bine...
12luni sau un an?
Si cel mai important lucru:
Eticheta MADE in CHINA.

Tocurile EI uzate lovesc podeaua de lemn prafuita din vechea camera de lux, lasand in urma amprentele talpii pantofului. Ea insasi, fara a astepta vreo autorizatie de a face acest lucru.
EL sta pe o canapea de catifea aflata alaturi, cu picioarele incrucisate, pe fata etaland un zambet crispat uitandu-se la ea.
Mastile venetiene atarnate pe pereti se holbeaza in jos la cei doi, mastile remarcandu-se prin culorile lor costisitoare si radiante.
EA pare rusinata si foarte agitata. Isi mareste pasul. Se uita la el cu coada ochiului gandindu-se daca se mai poate repara ceva in trecutul lor, chiar daca nu-l mai iubeste, nu-l mai suporta. Pur si simplu il uraste.
EL incearca sa se ridice de pe canapea, dar nu reuseste. Simte anumite forte care nu-l lasa sa se apropie de ea.
Mastile venetiene continua a se uita la ei. Parca ii judeca si le studiaza starea in care se afla amandoi.
EA se opreste din mers. Praful de pe podea a disparut de cat a pasit cu tocurile ei. Se uita la el cu privire razbunatoare si incearca sa rosteasca ceva. Glasul insa ii este slab, doar respiratia i se aude.
EL se uita la ea indiferent. O parte a sufletului ii spune ca nu-i prea pasa daca pleaca sau nu...abia scapa de zgomotul tocurilor. Cealalta parte parca tanjeste dupa ea. S-a schimbat de cand nu mai sunt impreuna. Acum parca e mai atragatoare...sau poate e din cauza rochiei elegante si machiajului perfect.
Mastile venetiene se pregatesc sa asculte dialogul lor final, dialogul care va decide soarta lor.
EA... nu spune nimic. Nu-si gaseste cuvinte.
EL... la fel. Se uita la ea dar prefera sa nu spuna nimic. Nu are ce. Oricum nu-i prea pasa.
Amandoi pleaca. EA pe drumul din dreapta. Nu o asteapta nimeni. Cu o singura privire finala peste umar il vede pentru ultima oara. EL pleaca pe drumul din stanga. La capatul drumului se saruta si se imbratiseaza cu o alta EA.
Mastile venetiene...mastile raman. In aceeasi camera de lux veche, prafuita si ...mult prea goala. Doar cu canapeaua, urmele tocurilor EI si...cu ele, mastile venetiene.

Prietenia.

prietenia e atunci cand esti sincer, atunci cand esti in stare sa cunosti pe cineva cu adevarat si sa-l accepti si sa-l iubesti asa cum e.


prietenia e atunci cand intelegi prin ce trece celalalt si impartiti si momentele de fericire si de tristete,


cand nu tii supararea si nu te razbuni,


cand renunti la egoism sau orgoliu,


cand renunti la planurile din seara asta numai ca sa stai cu ea pe scari s-o asculti, cand aflii ca e bolnav si iti faci multe multe griji si te sperii cand te gandesti ce-ar putea sa urmeze,


cand te duci sa dormi la ea pentru ca iti e frica singur,


cand iti imprumuti hainele sau cand pui smoala pe cele impumutate si totusi nu moare nimeni si esti iertat,


cand te superi dar ierti,


cand te certi si iti pare rau.




prietenia nu e atunci cand iti pasa numai cand iti amintesti, e atunci cand esti acolo cand trebuie, cand celalalt are nevoie, atunci cand lasi totul ca sa poti sa-l ajuti si nu o faci din obligatie,


prietenia nu e pe toane, nu se consuma.


prietenia e atunci cand stai ore in telefon cu toate ca ai 24$ cost suplimentar si ai deja ascunse 2 facturi,


atunci cand primesti credit din senin doar pentru ca cineva s-a gandit ca nu mai ai deloc si ai nevoie..


e atunci cand vorbesti cu copii si le povestesti si vrei sa ai grija de ei,


atunci cand chiulesti si iesi la suc cu anumiti oameni numai ca sa-i faci ei o placere, atunci cand ai chef de prosteli si de ras si e cineva care sa-ti faca pe plac, atunci cand dai la lucrari fara sa te astepti sa ti se dea si tie vreodata avand in vedere cunostintele si interesul pentru scoala al unora..




prietenia e atunci cand ti se face dor si cand nu poti sa stai fara sa vorbesti cu persoana respectiva.


prietenia inseamna iubire si mult mai mult, inseamna sa fi in stare sa-l pui pe celalalt mai presus de tine,


prietenia inseamna incredere.


prietenia adevarata e atunci cand esti in stare sa faci orice pentru celalalt iar tu, la randul tau, nu te simti singur orice s-ar intampla,


atunci cand iti e rau si exista cineva sa te asculte sau sa te inteleaga, atunci cand nu esti singur de ziua ta, chiar daca nu e petrecere..




prietenia e atunci cand nu te temi sa te arati asa cum esti, cand te simti liber, prietenia iti da siguranta si te face mai puternic.prietenia e cel mai sincer si cel mai frumos lucru.




prietenia e pentru totdeauna daca stii s-o pastrezi. :)

...si chiar daca ai stii ce e in mintea mea, tot n-ai intelege.
Cuvintele oricum se amesteca si se ascund in amintiri de fiecare data cand vreau sa le rostesc.
...asa ca nu mai cauta vorbe, ci priveste ceea ce se-ascunde sub ele.

Poate vei descoperi ca nu e ceea ce te-ai asteptat.

Sa-ti spun drept, ma scoate pur si simplu din fire uniformitatea cu cenusiul ei exasperant.Am impresia ca din cauza ei viata curge pe langa mine, fara s-o traiesc. De aceea ma straduiesc din rasputeri sa deosebesc zilele, ca sa nu mai semene una cu alta. Fiindca orice zi este o existenta in mic si, daca ar fi dupa mine, n-as masura viata noastra in ani, ci in zile. Prefer, din cand in cand, cate un necaz sau chiar o micuta nenorocire decat o fericire continua, care devine, pana la urma , plicticoasa. Cred ca e destul de greu sa realizezi un asemenea stil de viata, dar simt ca sunt obligata fata de mine, fiinta mi-o cere imperios, pentru ca se vrea aparata, tine sa calce pe pamant cat mai sanatos... Moartea , cand vine, nu te intreaba daca ti-ai trait bine viata. Indiferent daca ai trait-o bine sau rau, putin sau mult, cu rost sau fara rost, trebuie s-o parasesti. Si acest act ireversibil e cea mai formidabila grozavie a existentei noastre."

(Mihail Drumes, "Scrisoare de dragoste")


Si cand ma gandesc ca maine trebuie sa o iau de la capat.

O alta iesire in oras..minti sfaraind stupid pe asfaltul incins.. Replici rasuflate ca o cola calda pe timp de sete... Multe fete triste si imbujorate..oameni cuminti si gri..nimic in necuprinsul aglomerarii urbane.. Dar.. un''ceva'' s-a schimbat..sa fie oare din cauza dusului de dimineata sau a somnului cu vise bune si dulci?..Sau poate azi e alt ''azi''?..cu ore mai scurte, oameni mai colorati, minti mai deschise...si rasete sanatoase de munte.. Nu stiu..si nu-mi pasa.. Azi...e doar stare de bine..!

Cu respiratia intretaiata, stateam in genunchi langa perete, cu fruntea lipita de ea.

'E vina mea!'

Imi repetam intr-una, desi nu credeam in asta. De ce nu veneau lacrimile, regretul?Mi-as fi dorit sa-i fi taiat capul cu ceva, in momentul in care s-a asezat in genunchi in fata mea. Mi-as fi dorit sa-o omor, atunci, pe loc, doar ca sa nu aud tot ceea ce avea sa-mi spuna. Mi se facea greata de fiecare data cand vedeam cat de adanc infipte in sufletul ei sunt lucrurile pe care mi le spunea.

-Intelege, eu respir pentru tine. A spus, cu vocea sugrumata de suspine

-Sa nu indraznesti!Am urlat.

Am urlat ca un nebun, fara sa ma gandesc la ceea ce spuneam. De ce sa respire pentru mine? De ce sa planga pentru mine? Era o nebunie, gandindu-ma la faptul ca pe mine nu ma misca nici macar un pic dragostea aceasta fara margini pe care mi-o purta.

'Oare sunt o persoana rece?'

Gandul m-a izbit, ca desteptarea dintr-un somn adanc, dupa ce ti-a fost turnat un pahar de apa rece pe fata.

'Sunt o persoana rece daca nu ma impresioneaza faptul ca la picioarele mele, in genunchi, se afla un om care plange. Plange pentru mine, pentru ca ma iubeste atat de mult incat traieste, se bucura, zambeste doar pentru simplul fapt ca eu am baut un pahar cu apa. Sunt o persoana rece .O persoana rece careia nu-i e nici macar mila de ea, o persoana care nici macar nu vrea sa incerce sa-o iubeasca, sa-o faca fericita.

'-Si stiu ca nu vrei asta.. Tocmai de aceea, tot pentru ca te iubesc, nu ma vei mai vedea niciodata

A inchis usa in urma ei, lasandu-ma in urma, in acelas loc.Am fost atat de pierdut in gandurile mele, gandindu-ma numai la mine incat nu am prins nici macar fragmente din ceea ce mi-a zis. Sunt o persoana rece, o persoana fara sentimente. Am petrecut 4 ani gandindu-ma la persoanele din jurul meu, care mi se pareau nemiloase, cand eu am fost calaul.Paharul meu cu apa a fost ea. ...

Astazi am invatat cum poti sa respiri fara sa traiesti. Am invatat ca a iubi nu inseamna fericire, si compasiunea nu inseamna siguranta. Am invatat ca din cele mai frumoase vise te trezesti brusc si in urma lor ramane o pulbere innecacioasa presarata peste o spaima surda si apasatoare. Ramai cu un gust deosebit de amar iar zilele se transforma intr-un haos tacut. Am invatat cum un zambet poate sa doara mai rau decat o palma. Am invatat ca lacrimile nu sunt un semn de slabiciune. Am invatat ca nu te nasti cu ura sadita in suflet ci ti se face cunostinta cu ea. Astazi amintirile dor mai mult decat prezentul. Ma lovesc de indoieli. Ma apasa remuscari si intrebarea “dar daca…?”. Vin raspunsuri dubioase “desigur…poate ca…”. Astazi m-am pierdut intr-un vis. Si m-a trezit un suspin de copil speriat…era sufletul meu...Poate maine...

Există o expresie bine-cunoscută, făcută să placă, pentru că se vrea înţeleaptă: „Mai bine să laşi focului ceva decât să pierzi tot.” Ei bine, nu, şi pe bună dreptate: focul este cel care nu se stinge niciodată. Ai văzut pe stradă cupluri foarte vârstince, inseparabile, care se sprijină unul pe altul ca să poată merge? Asta înseamnă focul. Cu cât rămâne mai puţin din fiecare, cu atât rămâne mai mult din amândoi...

Niciodata

Foloseste-ma...oricum n-a mai ramas nimic din mine. Ia-mi sufletul naiv ca sa-ti stergi praful de pe inima.

Dezbraca-ma de principii si valori, doar ca sa te uiti la mine goala, sa razi si apoi sa inchizi usa in urma ta.

Fii egoist pana la capat! Nu provoca suferinta doar pe jumatate, doar stii cat urasc lucrurile mediocre.

Calca-mi demnitatea in picioare, umileste-ma pana la sange si apoi saruta-ma de noapte buna - va fi pentru ultima data.

Lasa-ma sa ma lovesc singura, pana cand o sa ma uit in oglinda si n-o sa mai stiu cine sunt. Stai, parca am facut asta deja...

Protejeaza-ma de la distanta, virtual sau pana cand ti se face somn - nevoia de tine este o simpla iluzie. M-ai imbracat in superficialitatea ta, iar eu nici macar n-am observat.

Cand oare am ajuns asa? Care a fost exact momentul in care am pierdut linia si am ajuns doar un obstacol in calea celor care pasesc pe drum? O piatra paradoxala - atat de grea, dar goala in interior.

Spune-mi, in ce se masoara maturitatea?

Care este pragul dintre dependenta si obsesie?

Minte-ma. Spune-mi ce vreau sa aud doar ca sa vin iar sa-ti cersesc povestile inapoi.
Nu ai nevoie de curaj, esti indeajuns de ipocrit...

Pastreaza adevarul undeva la mijloc, n-o sa stii niciodata cand ai sa ai nevoie de el. Ascunde-te in tine. Iti place viata pe care o traiesti, stiu.

Fa-ti un zid din scuze si victimizari, la granita dintre cele doua lumi in care ti-ai impartit existenta - buna si rea.
Sa nu-ti pese. Demonii tai vor avea grija sa-mi arate calea cea buna...si sa-mi violeze ingerii. Macar ei sa simta placere...

Scuipa-ma prin cuvinte...oricum sunt supraevaluate. Priveste-ma fara sa-mi spui la ce te gandesti, fa-ma sa cred ca ai o sansa si apoi spanzura-mi sperantele deasupra patului. Poate data viitoare chiar am sa invat ceva...

Foloseste-ma. Alege-ma. Lasa-ma sa te insel. Vreau sa-ti spun cum eu inca am incredere in tine pana cand invat sa urasc si pe altii, nu doar pe mine. Asa nu exist.

Esti un bun subiect pentru textele mele dramatice. O schita...doar atat. Nu vrei sa fii un roman? Si sa-mi sangereze degetele scriind la tine?

Ar fi prea mult sa te patez. Nu ne cunoastem asa de bine...poate cand stelele vor fi aliniate.

Imi pare rau ca nu ti-am satisfacut poftele. Poate asa as fi avut sansa sa-mi pierd definitiv sensul...

Te provoc sa ma distrugi, ca apoi sa ma visezi in culori de mov.

Citeste-ma printre aluzii si ironii. Sunt persoana dincolo de lumea din spatele aparentelor...iar tu, esti una dintre cele mai interesante persoane pe care le-am cunoscut vreodata.

Te sun un pic mai incolo,sau mai bine lasa.

Totul incepe cu o frustrare. Te simti incapabil. Ignar. Stupid. Ti-e lehamite de orice. Nu ai inspiratie. Vrei sa nu mai fii atat de prozaic.
Trivial
Si de aici se induce o stare de banalitate incomensurabila. Totul deine previzibil. Stii deja ce faci peste 5 zile, 2 luni, 1 an. Maine la ora cutare. Si viata prinde un iz de "mucigai". Devii un fel de Arghezi pentru care viata insasi e o temnita.

Fara cap si fara coada

Autor:Mihai Gainusa

Editura: Humanitas
Nr.pagini: 272








Mihai Gainusa scrie o cronica acida a inceputului de mileniu in Romania si cheama la rampa un manunchi de personaje dezaxate si ridicole. O face inventand situatii bufe si dialoguri reglate pe tonurile strazii. De la primarul chilipirgiu la vampa colagenata si de la patronul lovit de misticism la presedintele uzurpat de colegi, lumea in care traim - si care seamana uneori frapant cu o menajerie - defileaza prin fata noastra in hainele ei obisnuite: vocabular buruienos, gesturi smechere, complicitati interminabile si multa, foarte multa prostie.

Fara cap si fara coada poate fi considerat o panorama a panaramelor, dar si un manifest impotriva kitsch-ului care s-a mutat din tablouri in limbaj si din vitrine in suflete. Totusi, cine citeste carcoteala lui Gainusa n-are timp sa se amuze prea mult - din urma vine in pas accelerat tristetea. Caci e tot o mai mult sulf si tot mai putin aer curat in borcanul de plastic in care traim.

O comedie provocatoare, dar derutanta datorita simpaticelor deliruri cauzale de parcurs.

Deseori ma gasesc singura si doare..mi-efrig si mi-e dor,de cele mai multe ori mi-e dor.
Mi-e dor de tine...mie dor de clipele petrecute impreuna de momentele in care ma simteam a ta.
mi-e dor de fluturii din stomac atunci cand te vad,de fiorul rece pe care il simt de fiecare data cand ma saruti.
Am inceput toate astea dintr-o simpla joaca.Ne jucam mereu si parca din ce in ce mai mult.eram atrasi sa ne implicam intre-un joc serios dar ne lipsea curajul...asa ca am continuat sa ne jucam.Jocul s-a transformat curand intr-o rietenie stransa,o relatie bazata pe incredere si multe sentimente frumoase...chiar daca nemarturisite...pana intr-o zi cand lucrurile au luat cea mai neasteptata intorsatura.
Toate acele vise si sperante deveneau incet incet realitate,nevoia de a ma proteja de a-mi reda sperantele si increderea in mine.
Am invatat ca nu toti sunt la fel,m-ai invatat cele mai bune lectii ale vietii,mi-ai redat toate sperantele pierdute.

Si astefel visele incepeau a se transforma in realitate dar totusi nu imi dadusem seama daca inca visez sau am trecut de limita viselor.
Iar acum a inceput sa imi fie dor de realitatea aia realitatea mea.Mi-e dor de momentele in care ma rasfatam precum un copil un copil ce avea atata nevoie de tine,de dragoste.ma simteam un copil protejat era cel mai linistitor sentiment din lume.

Mi-ai dat cel mai frumos dar din lumea asta...mi-ai redat increderea in mine insami...mi-ai demonstrat ca daca pot vreau.
Iar acum iti simt lipsa din ce in ce mai mult si pser ca o sa te vad curand ...am nevoie de asta.

[scrierea nu imi apartine,pur si simplu mi-a placut foarte mult:)]

Tovarasilor

Spun acestea,
Sa te invat nu sa ma razbun,

Nu, nu e fi om,
Tocmai pentru ca are suflet bun,

Fiecare palma luata pe alta cai e data,
Fiecare palma data o iei de zece ori odata,

Toti gasesc un mod de a te folosi spontan,
De la an la an, tot mai multe pretentii
Toti sunt plini de bune intentii,
Nu pot sa inteleg, poti sa imi explici pana maine,
Cand ai impartit cu un frate un salam si un paine,
Cum e posibil ca acel cineva
Sa fie primul care iti tranteste in fata, usa

Invidie, ura, de multe ori prostie,
Astea-s coordonatele dintr-o tovarasie,
Stau si ma intreb plin de dezgust,
Daca nu vati vandut sufletul la diavol ,ca in Faust


multi prieteni, putine suflete, multe lacrimi, putine zambete
sunt curios cate trebuie sa trag cand tovarasii sunt primii care iti dau in capce ori odata.

You say one love, one life ....

Mi-e dor de mare. Imi place la mare ca esti curat tot timpul. Marea te spala.

-Si esti sarat, nu? Te spala si te sareaza.
-Tu ai fost vreodata la mare?
-Nu, da' am visat ca am fost. Intr-o zi mi-a intrat nisip in ochi si am plans toata ziua.
-Si cand ai intrat in apa, ti-a trecut.
-Mda, si am visat o casuta de paie pe plaja, in care o sa stau si iarna, si vara.
-Si mai e cineva in ea?
-Suntem numai noi doi. A, si marea.
-Pai si nu intra apa in casuta cand e furtuna?
-Nu. Cand e furtuna intram noi in apa si ne plimbam prin valuri
(vama veche-dragostea)

Am si un decalog aici.Eu l-am scris si tot eu l-am atarnat pe peretele salii de asteptare.CUM ridic ochii il vad.Si de fiecare data citesc una din cele zece porunci.De fiecare data una singura,ca sa ma conving s-o urmez.
Iata-le cum suna:

1. Sa astepti oricat!

2. Sa astepti orice!

3. Sa nu-ti amintesti in schimb,orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent!
4. Sa nu numeri zilele!

5. Sa nu uiti ca asteptarea e provizorie,chiar daca dureaza toata viata!

6. Repeta ca nu exista pustiu.Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim!

7. Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu.Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur!

8. Daca gandul asta te ajuta,nu evita sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic!

9. Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime!

10. Aminteste-ti ca paradisul a fost,aproape sigur,intr-o groata!





....paler...