Fie că recunoaştem sau nu, toţi vrem să fim e placul celorlalţi. Să ştim şi noi acolo că nu suntem chiar atât de diferiţi încât nimeni nu ne înţelege, încât nimeni nu se străduieşte să ne înţeleagă. Uneori minţim pentru asta, rănim, distrugem unele persoane pentru altele, ne prăbuşim în noi, dar zâmbim fals în continuare, că deh.. măcar X ne place. Suntem mulţumiţi de noi înşine, zâmbim echilibrat, suntem fericiţi. Peste un timp, ne trezim că de fapt nu asta vroiam, nu vroiam să minţim să ajungem aici, nu vroiam să fim siliţi de noi înşine să rănim.. ci doar să fim acceptaţi aşa acum suntem, să fim sfătuiţi când trebuie, de cine trebuie, să ne formăm propriul caracter, în adevăr, nu minciună.
Fiinţa umană are măcar o dată în viaţă fixul ‘Totul sau nimic.’