Tocurile EI uzate lovesc podeaua de lemn prafuita din vechea camera de lux, lasand in urma amprentele talpii pantofului. Ea insasi, fara a astepta vreo autorizatie de a face acest lucru.
EL sta pe o canapea de catifea aflata alaturi, cu picioarele incrucisate, pe fata etaland un zambet crispat uitandu-se la ea.
Mastile venetiene atarnate pe pereti se holbeaza in jos la cei doi, mastile remarcandu-se prin culorile lor costisitoare si radiante.
EA pare rusinata si foarte agitata. Isi mareste pasul. Se uita la el cu coada ochiului gandindu-se daca se mai poate repara ceva in trecutul lor, chiar daca nu-l mai iubeste, nu-l mai suporta. Pur si simplu il uraste.
EL incearca sa se ridice de pe canapea, dar nu reuseste. Simte anumite forte care nu-l lasa sa se apropie de ea.
Mastile venetiene continua a se uita la ei. Parca ii judeca si le studiaza starea in care se afla amandoi.
EA se opreste din mers. Praful de pe podea a disparut de cat a pasit cu tocurile ei. Se uita la el cu privire razbunatoare si incearca sa rosteasca ceva. Glasul insa ii este slab, doar respiratia i se aude.
EL se uita la ea indiferent. O parte a sufletului ii spune ca nu-i prea pasa daca pleaca sau nu...abia scapa de zgomotul tocurilor. Cealalta parte parca tanjeste dupa ea. S-a schimbat de cand nu mai sunt impreuna. Acum parca e mai atragatoare...sau poate e din cauza rochiei elegante si machiajului perfect.
Mastile venetiene se pregatesc sa asculte dialogul lor final, dialogul care va decide soarta lor.
EA... nu spune nimic. Nu-si gaseste cuvinte.
EL... la fel. Se uita la ea dar prefera sa nu spuna nimic. Nu are ce. Oricum nu-i prea pasa.
Amandoi pleaca. EA pe drumul din dreapta. Nu o asteapta nimeni. Cu o singura privire finala peste umar il vede pentru ultima oara. EL pleaca pe drumul din stanga. La capatul drumului se saruta si se imbratiseaza cu o alta EA.
Mastile venetiene...mastile raman. In aceeasi camera de lux veche, prafuita si ...mult prea goala. Doar cu canapeaua, urmele tocurilor EI si...cu ele, mastile venetiene.