Când dezgustul de mine însumi mă copleşeşte, îmi spun că poate mă acuz pe nedrept, că nu văd cine, chinuit de aceleaşi obsesii, ar fi putut trece drept o persoană în viaţă timp de atâţia ani.

În teorie, îmi pasă la fel de puţin că trăiesc ori că mor, în practică, sunt muncit de toate spaimele ce cască un abis între viaţă şi moarte.

Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.

Fie că recunoaştem sau nu, toţi vrem să fim e placul celorlalţi. Să ştim şi noi acolo că nu suntem chiar atât de diferiţi încât nimeni nu ne înţelege, încât nimeni nu se străduieşte să ne înţeleagă. Uneori minţim pentru asta, rănim, distrugem unele persoane pentru altele, ne prăbuşim în noi, dar zâmbim fals în continuare, că deh.. măcar X ne place. Suntem mulţumiţi de noi înşine, zâmbim echilibrat, suntem fericiţi. Peste un timp, ne trezim că de fapt nu asta vroiam, nu vroiam să minţim să ajungem aici, nu vroiam să fim siliţi de noi înşine să rănim.. ci doar să fim acceptaţi aşa acum suntem, să fim sfătuiţi când trebuie, de cine trebuie, să ne formăm propriul caracter, în adevăr, nu minciună.
Fiinţa umană are măcar o dată în viaţă fixul ‘Totul sau nimic.’

Oamenii plâng.
Respirăm în mod constant ce urât când cuiva i se opreşte inima.
Cum venim ,plecăm ,stăm ,iubim, respirăm, admirăm, fugim ,abandonăm ,abuzăm, aruncăm, ignorăm, plângem ,urlăm, privim ,orbim ,auzim, renunţăm.
Am vrut să .nu am vrut să. Defapt de ce spun ei că lacrimile sunt reci? Lacrimile nu pot fi reci când sunt plânse cu sufletul.
Oamenii uită.Eu am uitat să mai pun apă în acvariul meu dar s-a umplut de la plânsetele peştilor.
Tu ai cam uitat să fi om. Care faptă e mai gravă?
Mă complac în situaţia mea.Sunt decât o fiinţă ce stă pe acelaşi scaun de ani întregi şi se învârte în cerc fără să realizeze că ajunge exact în acelaşi punct din care a pornit.

Nu înţeleg cum pornind de la tot ajung la nimic. Niciodată invers.
Autopsia doare pentru acei oameni cărora sufletul nu le-a murit,înţelegi,înţelegi,înţelegi?
Aici toţi înţelegem şi ne facem că plouă, e mai bine aşa.
Nu mai ştiu să scriu.Am trăit poate prea multe.
Scuză-mi abandonul dar eu mă retrag în ale somnului.
O plapumă nu-mi cere socoteală,mă încălzeşte, mă ascultă şi tace. Vezi de ce nu mai prefer oamenii?
Noapte bună celor ce mă citesc şi nu mă înţeleg.

Eu si tu. Tu si eu. Nu noi. Noi dar separati. Deci totusi, noi. Doi copii, un pat si o patura. Universul. Format din… noi.
Inainte. Cum era inainte sa fim ‚noi’? Eram tu. Si eu. La fel si patul. Si patura. Tu erai cu alta eu. Eu eram cu alt tu. In alt pat. Cu alta patura. Alta eu iti simtea atingerea fina a buzelor lipite de coapsa ei. Alt tu imi soptea dorinte dorite in soapta. Alta eu te iubea cum numai eu pot. Si ea putea. Pentru ca era o alta eu. Alt tu imi zambea cum imi zambesti doar tu. Si putea. Pentru ca era alt…tu. Alt pat. Alta patura. Peste alt tu. Alta eu. Alti noi. Alte tipete. Alte reprosuri. Alte imbratisari. Alte sarutari. Alte nopti nedormite. Alte trupuri lipite. Alte lacrimi uscate pe alti obraji. Alte soapte pierdute in alte urechi. Alte picioare arzand in alta smoala din alte suflete. Altele. Si totusi. Ale noastre. Particule din noi. In multi ‚alt tu’ si ‚alta eu’. Multi. Nenumarati. Formand acelasi ‚noi’. ‚Noi’-ul de la inceput. Da. Inainte am fost tot noi. Doar ca alti noi.
Dupa. Cum va fi dupa ce nu vom mai fi ,noi'? Voi fi cu alt tu. Iar tu cu alta eu. In alt pat sub alta patura. Alti noi. Aceiasi. Formand acelasi univers ca acum cand suntem noi. Si ca inainte. Cand eram 'alti noi'. Acelasi. Doar ca, altul.

Astăzi stelele mă dor iar mâinile-mi cer timp şi uitare.

Îmi plânge retina a dor.

"Prima dragoste nu, nu se uita niciodata,".. pentru ca mereu .. vom avea ceva pus deoparte pentru prima persoana care ne-a patruns in inima si ne-a facut sa simtim...Si nu se uita mai ales cand acea persoana tot vine si pleaca din viata ta.. se joaca cu sentimentele , e un mod de a spune... nu se joaca in sensul ca isi bate joc.. se joaca in sensul ca te face sa simti ..si te aduce de la o stare la alta ..Lucrul acesta care dureaza mult , si sentimentele care nu mor niciodata .. si orice s-ar inatampla si oricat de mult ati sta "departe" unul de celalat sa va intoarceti unul la altul.. se spune ca sunt doua jumatati sau persoane facute una pentru cealalta..si sincera sa fiu si eu cred asta.. cred ca sufletul isi poate avea perechea sa , perechea care il face sa zambeasca indiferent de factori externi..perechea care il face sa se simta cel mai fericit,minunat,iubit suflet de pe pamnant.. perechea care doar prin prezenta sa alunga nori si ploaia,metaforic vorbind.. perechea care " aduce soarele pe strada ta" chiar daca uneori credeti ca totul s-a terminat, si ca nu mai exista nici o sansa pentru voi si propriul suflet va joaca feste si nu va lasa sa va dati seama cu adevarat ce vreti, nu ezitati sa mai acordati o sansa pentru ca pana la urma va veti da seama ce este bine si ce nu.. Niciodata nu castigi daca nu risti , niciodata nu vei fi iubit .. daca nu acorzi si tu putina dragoste,atentie,afectiune.. Si asta nu o spun ca asa am visat aseara.. o spun din propria experienta..

O alta dimineata impreuna. Ea chiar dorme.el o primeste minute in sir,o mangaie incet,atat de incet incat sa nu simta.ii mangaie suvitele de par de pe perna si ii miroase pielea. ceremonial,se da jos din pat,se imbraca cu un tricou sifonat, tocit,dar parfumat si face obisnuitele cafele.timp in ea se trezeste. nu se baga in seama unul cu celalalt. el o urmareste.ii urmareste fiecare gest,dar continua sa para ocupat. ea trece pe holul care face legatura inre dormitor si baie;usa de la bucatarie era deschisa. era imbracata sumar,de vara. cu un tricou sters,larg,moale,sifonat.s-a intors in dormitor,a deshis usa de la balon sa se aeriseasca. era ora 7 si 11 minute. si-a aruncat cu lene telefonul in fotoliul de langa geam,si s-a dus pe balcon sa o rasfete rasaritul. sta neclintita cu fundul pe pragul de la intrarea in balcon. el trece cu cafele si tigarile pe langa ea. le aseaza pe masuta mica,cojita,neimportanta si isi zambesc. -cum ai dormit?(o intreaba in cel mai dulce mod) -bine-raspunde cliseic;era constienta ca avea putin de stat cu el,si vroia sa faca despartirea mai usoara. asa credea ea. nu vroia sa piarda minutele povestind cum s-a foit prin pat,la ce s-a gandit timp in care el dormea dus si ea nu stia cum sa adoarma. a considerat ca e inutil sa deschida un subiect inepuizabil. si la distrus cu un simplu "bine". s-a asezat pe prag langa ea,si a pupat-o pe obraz,de "buna dimineata". mai aveau o ora de stat impreuna. ea s-a ridicat si sa uitat la cer,la soare,la oras. la felul cum arata orasul dimineata .atat de dimineata.ea era chiar fascinata.si fericita. o cafea buna,sustinuta de raze de soare,de caldura tocmai potrivita,de o tigare care intra mai bine ca niciodata... ca un final,dupa ce se imbraca de plecare,isi mai aprinde o tigare,si spune -sunt ultimele noastre minute. -stiu-si o imbratiseaza plin de emotie. in acea dimineata,au imbaxit orasul cu iubire.