http://www.youtube.com/watch?v=6EYA_jAMXF4&list=QL&feature=BF

Te-am iubit indiferent de vreme, doar că vremea a încetat să mai existe încă de când m-ai izbit de un zid uitat în afara timpului şi m-ai dezlipit de el abia după ce m-am scurs toată din mine. Ai repetat aceeaşi operaţiune de suficiente ori şi te-ai asigurat că tot ce s-a scurs din mine s-a transformat într-un obiect rece şi opac. Stau împachetată într-o doză de aluminiu, pregătită să intru în posesia Nimănui.

Au fost ierni în care am încetat să te mai caut în tine şi te-am căutat într-un pat cu o figurină din carton cu chip de om, dar nu am îndrăznit să i-o trag pe la spate pentru că muzica bună pe care o ascultam era de la tine, iar cărţile bune despre care-i tot povesteam îi erau străine.

Mai devreme s-a spart şi oglinda din baie, iar cioburile au tăiat şireturile care mă legau de tine.

Astazi am invatat cum poti sa respiri fara sa traiesti. Am invatat ca a iubi nu inseamna fericire, si compasiunea nu inseamna siguranta. Am invatat ca din cele mai frumoase vise te trezesti brusc si in urma lor ramane o pulbere innecacioasa presarata peste o spaima surda si apasatoare. Ramai cu un gust deosebit de amar iar zilele se transforma intr-un haos tacut. Am invatat cum un zambet poate sa doara mai rau decat o palma. Am invatat ca lacrimile nu sunt un semn de slabiciune. Am invatat ca nu te nasti cu ura sadita in suflet ci ti se face cunostinta cu ea. Astazi amintirile dor mai mult decat prezentul. Ma lovesc de indoieli. Ma apasa remuscari si intrebarea “dar daca…?”. Vin raspunsuri dubioase “desigur…poate ca…”. Astazi m-am pierdut intr-un vis. Si m-a trezit un suspin de copil speriat…era sufletul meu...Poate maine...

.Ridic ceasca de ceai fierbinte. Imi tremura privirea. Imi tremura mainile. Imi tremura sufletul...Renunt la cuvintele alese cu grija din cutia mea cristal in care imi ascund temeinic si sufletul. Renunt la ideile complexe si la naivitatea mea de copil. Renunt si privesc in ansamblu. Gol si rece. Gand sec si direct. Renunt la lumea mea captusita cu dulceata amaruie a frunzelor uscate si iubire. Renunt pentru o clipa...Din ce in ce mai des privesc in jur si sunt coplesita de chipurile acoperite de tristete. Timpul trece si oamenii se schimba. Lumea evolueaza. Insa involuam sentimental.

E o balanta foarte dezechilibrata. Unii iubesc din toata fiinta, trup si suflet, dedicadu-se uneori celor din jur, iar altii se abandoneaza indiferentei si contemplarii propriei lor fericiri. Aceasta indiferenta si acest egocentrism reprezinta elementele fatale ale lumii noastre.

E greu…e greu sa zambesti cu adevarat cand ai sufletul trist, e greu sa pasesti cand simti greutatea intregului corp de o suta de ori mai mare decat ar trebui, si nu, nu e gravitatia de vina ci problemele si gandurile negre care ne apasa. E greu sa fii recunoscator pentru “lucurile marunte” din viata atunci cand acea esenta a fericirii s-a disipat.

Rationalizam binele si totusi ne impiedicam de rau.Si totusi ma aflu aici...Te-am privit in tot acest timp cum iti inaltai aripile catre cerul senin. Pluteai cu o tandrete care ma coplesea cu bucurie si ma inspaimanta in acelasi timp. Esti strain de lumea mea, iar eu de a ta, insa durerea se simte la fel. Te-am privit iubind si pretuind fericirea. Ti-am citit cuvintele pline de afectiune, si am privit dincolo de ele vazandu-ti frumusetea sufletului. Te-am privit cum intr-o seara ai cazut din zborul tau gratios lovit de un fulger. Te-am privit, ingere, cum te-ai abandonat pamantului si ti-ai rupt aripile, iar rani adanci si-au facut adapost in sufletul si trupul tau. Am auzit lacrimile tale lovindu-se taios de pamantul rece. Te-am privit si pentru o clipa nu te-am recunoscut. Figura blanda era acoperita de o tristete sfasietoare si un fior de groaza m-a cuprins. M-am inspaimantat...si ingerii plang...

Intr-o cafenea, la ora unsprezece azi de dimineata, o stundenta la Litere isi savura cafeaua cu frisca, uitandu-se pe o carte pe care o primise de la o colega. Fara sa vrea, a auzit urmatoarele franturi din discutia din spatele ei:

-Se pare ca pana la urma, nu esti decat o poveste in capul meu, pusa pe repeat. Imi pare rau ca s-a ajuns la asta, dar trebuie sa recunosc ca este numai vina mea. De ce te uiti la mine cu ochii aia mari si goi? Stii bine ca am dreptate. A inceput usor, in principal pentru ca mi-era frica sa fiu singura si te-ai nascut in imaginatia mea ca cineva care statea acolo si-mi tinea mana cand plangeam. Dar tu nu ai venit la mine cu un nume si s-a ajuns la tragicul eveniment in care te-am denumit. Ma tem ca atunci s-a schimbat totul pentru ca acela a fost momentul in care, dandu-ti un nume am trait cu falsa impresie ca imi apartii. Nu a fost niciodata asa pentru ca oamenii nu apartin oamenilor chiar si in momentul in care isi pun benzi de metal pe degete si isi jura iubire vesnica. Asa cum tu nu mi-ai apartinut niciodata, nici eu nu ti-am apartinut tie, si am plecat.. Am plecat departe cu capul plin de vise, cautand sa intind mana si sa pot sa primesc ceva. Poate ca asta a fost problema de la inceput.. Am cautat sa imi apartina cineva, poate am cautat ceva permanent. Da, cred ca asta s-a intamplat.

O pauza de cateva minute, in care studentei i se pare ca fata plange. Dar aceasta isi reia tonul cu care a spus totul:

-Ti-am spus asta. Acum, ridica-te si pleaca. A fost numai vina mea pentru ca eu mi-am inchipuit ca tie iti pasa de inima mea pe care ai calcat de atatea ori. A fost numai vina mea pentru ca mi-am imaginat ceva ce n-o sa fie niciodata. Ridica-te. Pleaca.

Intr-adevar, baiatul s-a ridicat si a plecat, fara sa-si dea seama ca ceea ce a vrut fata sa spuna a fost: Arata-mi ca-ti pare rau, spune-mi ca ma iubesti.. Fa-ma sa raman aici, langa tine.

44.394425 26.135475

Into the light

Mi-ai rupt inima in bucatele mici, ai transformat-o in praf si ai suflat-o in aer.Mi-ai cuprins sufletul in mainile tale si te-ai jucat cu el, l-ai aruncat si din nou l-ai prins, si jocu asta a durat ceva timp.
Totul pana cand, desi inima mea era in aer iar sufletul meu oscila in nesiguranta, am inceput sa realizez ca jocul asta nu e defapt unul amuzant si ca TU esti cel care il controleaza, ca nu TU aveai inima si sufletul puse la bataie, ca TIE nu-ti pasa cine avea sa castige jocul...
Dar jocul nu s-a terminat si va veni o vreme cand EU il voi controla; si atunci tot EU voi stii cine il castiga.
Azi renunt, azi nu-mi pasa, azi nu regret si nu mai vreau sa pot ierta.

ii iubim

Pentru ca scriu poezii, cantece si carti dedicate noua.
Pentru ca niciodata nu ne inteleg, dar nu renunta la asta niciodata.
Pentru ca vad frumusetea in femei, cand femeile au incetat de mult timp sa vada vreo frumusete in ele insele.
Pentru ca pot reproduce ecuatii matematice si fizice lungi, complicate, machiavelice sau incredibile, dar pot sa ramana fara vreo solutie cand vine vorba de femei.
Pentru ca traiesc ca sa ne faca sa zambim.
Pentru ca nu le e niciodata frica de intuneric.
Pentru ca nu le pasa cum arata sau daca imbatranesc.
Pentru ca ne fac sa radem.
Pentru ca insista sa faca si sa repare lucruri pentru care nu au pregatire, cu increderea naiva a unui adolescent care stie de toate.
Pentru ca nu poarta si nu viseaza vreodata sa poarte tocuri.
Pentru ca spun povesti foarte frumos.
Pentru ca le e frica sa cheleasca.
Pentru ca intotdeauna stii ce gandesc si intotdeauna spun ce vor exact sa spuna.
Pentru ca cea mai mare frica a lor este sa nu fie un barbat adevarat, iar pentru aceasta trebuie sa se retraga din cand in cand.
Pentru ca abilitatea lor de a visa este probabil cea mai mare resursa de energie intacta de pe planeta.
Pentru ca fac mari eforturi sa ascunda, fara succes, ca sunt fragili si umani.
Pentru ca fie vorbesc prea mult, sau deloc.
Pentru ca intotdeauna isi termina mancarea din farfurie si sunt
recunoscatori pentru asta.
Pentru ca sunt intotdeauna capabili sa invete si sa se schimbe.
Pentru ca sunt exploratori si visatori de neintrecut.
Pentru ca ne pot privi in ochi si sa ne topeasca instantaneu.
Pentru ca vor sa fie omnivori ori asceti, razboinici sau amanti, artisti sau generali, dar nu fac compromisuri.
Pentru ca pentru ei nu exista niciodata prea multa adrenalina.
Pentru ca dupa toate intamplarile, nu pot trai fara noi, oricat de tare ar incerca.
Pentru ca sunt aproape de noi cand avem nevoie de ei.
Pentru ca curata semineul si duc afara gunoiul sau iti cara bagajul fara a te intreba macar.
Pentru ca sunt intr-adevar pe atat de simpli pe cat afirma ca sunt.
Pentru ca le plac lucrurile extreme si atunci cand ajung acolo, noi suntem gata sa-i prindem.
Pentru ca sunt destepti, tandri si puternici.
Pentru ca ii iubim, si doar un barbat ar gandi ca acest lucru necesita explicatie.